�M-am ales cu 70 de eurocenti in sase saptamani de munca�

Dupa introducerea pe care am facut-o in editia de ieri, in care am descris modul in care sute de salajeni sunt prostiti sa se duca la munca la Zeiskam, unde sunt practic jecmaniti, cazati in conditii de lagar de concentrare si muncesc in conditii specifice sclaviei. Asa cum reiese mai jos din ce spun salajenii care au patit-o.

Dupa noaptea chinuitoare din container, cu doi intr-un pat si somn fragmentat de multa, multa larma, Florea Benjamin si colegii lui au primit �botezul� umilitoarei munci. si-au frant somnul la ora 5:00 pentru a ajunge la ora sase fara un sfert la cobar. Pentru cei carora termenul le este strain, precizam ca acest cobar este o remorca acope-rita cu tabla, cu banci inauntru, cu care se facea deplasarea de la lagar in camp, o imensa si insalubra rulota remorcata de tractor. Insii bantuiti de o sclavie mai veche isi aveau locul lor. Noii veniti se inghesuiau sa prinda si ei un loc in cobar, pentru ca cine nu reusea sa se catere in mijlocul de transport risca sa ramana in lagar, cu penalizarea de rigoare. Asa ca datul din coate si alerga-tura in disperare erau mari. Inghesuiala era mare in cobar, 60-70 de persoane stateau fata in fata, precum sardelele in cutia de conserva, nevoiti sa-si puna picioarele intre picioarele colegului sau colegei din fata. Unul din zbiri punea zavorul la usa coba-rului, ferecand-o precum nazistii usile vagoanelor de animale in care erau depor-tati. In astfel de conditii se deplasau la locul de munca femeile si barbatii, claie pe gramada, uneori doi – trei kilo-metri, alteori 15 – 20 de kilometri.

Batalia pentru lazi si parcele
Ajunsi pe plantatii, zbirul tragea zavorul de la usa cobarului si cele 60 – 70 de persoane din mijlocul de transport sareau in disperare cum ar sari dintr-o camera incendiata. si o zbugheau pe camp. Benjamin descrie aceste momente ca o lupta pe viata si moarte. �Oamenii sunt disperati sa ocupe o parcela care sa ii asigure munca o zi, sau macar o jumatate de zi. La ceapa, de pilda, se cauta parcelele in care plantele au tulpina mai groasa. Nu-i tot una sa faci o gramada din 10-12 fire de ceapa, sau numai din sase. Cu cat tulpina e mai groasa, cu atat sporul e mai mare�. Acest haos este dominant, atat in tarlalele de ceapa, cat si in cele de ridichi sau telina. Dupa ce fiecare sclav si-a ales parcela, mai buna sau mai rea, cum i-a fost norocul, se asteapta cu infrigurare sa vina remorca cu laditele. Este impropriu diminutivul, pentru ca o lada cu 30 – 40 de legaturi de ceapa verde cantareste peste 20 de kilograme. Efortul si chinul de a obtine laditele sunt mai groaznice decat in cazul obtinerii unui platz (parcela). Tractoristul arunca parca in batjocura laditele din remorca si sclavii le prind din mers. Daca nu ai destule, nu ai cum sa muncesti si nu castigi. Nu odata acest travaliu s-a fina-lizat cu capete sparte, ochi invinetiti sau picoare luxate. In toata aceasta batalie pentru lazi trebuie sa fii atent si la legaturile de ceapa lasate in tarla, pentru ca altfel…prind picioare. In marea disperare si goana dupa euro, salajenii se fura intre ei.

Teapa cu scanatul laditelor de ceapa
Intr-o zi de miercuri cu ploaie torentiala, pentru ca numai miercurea e program cu relatii cu publicul, ne povesteste Benjamin, Inu m-am dus la munca in camp, pentru ca ma simteam foarte rauI. De fapt, planul lui era sa ceara lamuriri asupra contractului. Sefa de tabara, o oarecare Bea, din Salaj, i-a spus ca de sapte ani lucreaza acolo si nimeni nu a primit vreun contract in mana. Planul lui Benjamin Florea, de a obtine ceea ce i se cuvine din punct de vedere legal, a ajuns si la urechile lui Somu. De atunci, nu a mai avut zile bune cu el. Somu era cel care detinea aparatul de marcat in camp, practic cel care IcontabilizaI munca sclavilor. Numele, banii, numarul laditelor culese, toate acestea erau IvazuteI prin intermediul aparatului detinut de somu. Se duceau salajenii cu fiecare ladita cu ceapa la supraveghetor, le era scanata si primeau… euro. Unii mai multi, altii mai putini, altii… deloc in ziua respectiva. Benjamin Florea spune ca a avut grija somu sa nu ii fie scanate toate laditele, care treceau in conturile apropiatilor zbirului. Era IrasplataI pentru ca a indraznit sa ceara detalii despre contract.

10 ore in genunchi pe camp
Munca in plantatie nu mai dureaza 12 – 13 ore din zi, ca acum trei ani, pentru ca cineva i-a venit de hac lui Dieter. Benjamin afirma ca tot la doua – trei zile elicoptere survolau spatiul de deasupra plantatiei. Dar ce folos? Se lucra 8 – 10 ore fie ploaie, fie ninsoare, fie arsita, fie vant. Locul sclavului este in platz. Un prieten al lui Benjamin ne spunea ca nu si-a putut inchipui in tara ca o zi intreaga ar putea lucra in ploaie, in genunchi. Pentru ca aceasta era pozitia de lucru a muncitorului, fie ca era la ceapa, ori la ridichi. Multi s-au imbolnavit, genunchii li s-au copt si au supurat. Cand plantatia era irigata, sclavii erau obligati sa lucreze in apa. In apa lucrau si cand ploile nu mai conteneau. Chiar si masa o luau in ploaie. Curgeau picurii de apa in conserva, sporindu-i cantitatea. Cel putin patru kilograme cantarea cate o cizma incarcata de noroi. ITreceau nemtii pe langa lagar si ne compatimeau. Unul, mai revoltat, ne-a zis ca el nu ar lucra nici pentru o suta de euro pe ladita in astfel de conditii. Aveam noroi si in gura, si in nari, si in urechi. Ne spalam unul pe altul cu furtunul, exact cum speli o masina. Acolo, in campI, isi aminteste Benjamin. Tot Benjamin ne relateaza ca intr-una din zile, asupra plantatiei s-a abatut o grindina cat nucile. Nu aveau unde se ascunde, si nici voie nu aveau sa paraseasca platz-ul. Asa ca femeile au infruntat grindina vreo 20 de minute, inghesuite unele in altele, acoperindu-si capetele doar cu mainile goale.

Nu-i trafic de persoane cand mergi de buna voie
De-a lungul timpului, adica in cei sapte ani, de cand functioneaza reteaua de racolare a persoanelor pentru munca agricola in Germania, mai multi salajeni s-au adresat Serviciului de Combatere a Criminilatiatii Organizate Salaj, reclamandu-i pe Gal Blint, Demjen Zsolt si Katona Samuel pentru savarsirea infractiunilor privind traficul de persoane. DIICOT a dispus neinceperea urmaririi penale pentru ca s-a considerat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de trafic de persoane. Traficul de persoane exista doar daca salajenii ar fi fost obligati sau constransi sa mearga in Germania, insa ei au mers de buna voie la ceapa si ridichi. Ca una li se promit in tara si altfel e fata locului, asta e cu totul o alta poveste. Ne-am adresat ieri Ministerului Afacerilor Externe (MAE), intreband daca au stire de conditiile in care lucreaza romanii pe plantatia de la Zeiskam. Reprezentantii Biroului de Relatii cu Presa ne-au spus ca nu au cunostinta de situatie, pentru ca nu au primit sesizari, nici individuale, nici de grup.

�Am plecat din tara sarac si m-am intors mai sarac�
Astfel de patime au indurat salajenii din ultima serie de sclavi de pe plantatia din Zeiskam. Perioada de lucru nu a fost de doua luni, asa cum li s-a promis din tara, ci doar de sase saptamani, pentru ca pur si simplu s-a terminat recolta. Deci, planurile de acasa nu s-au potrivit cu cele din Zeiskam. �Pe data de 22 noiembrie au sosit autocarele sa ne aduca in tara pe cei care am mai ramas, pentru ca vreo 20 de persoane au plecat imediat dupa ce au vazut conditiile inumane in care se muncea. In aceeasi zi ne-au fost inmanate si plicurile cu restul de plata. Nu ti se permitea sa il deschizi pe loc. M-am retras intr-un colt si am deschis plicul. Nu stiam ce sa fac, sa urlu de furie sau sa plang, cand am vazut ca in plic erau 175 de euro si 70 de centi. S-a stabilit ca plata transportului, de 175 de euro, se va face la intoarcere. Tot atunci se va plati si comisionul, de 100 de euro. Am platit transportul, ca doar nu era sa raman la Zeiskam si mi-ai mai ramas in mana 70 de eurocenti. M-am dus la biroul Irinei Katona si i-am spus ca nu am bani de comision. Cu un zambet fortat si sfidator mi-a spus ca poate altadata, poate la anu@. Cum spuneam, am ramas asadar cu 70 de eurocenti. Nu puteam veni cu mana goala la copil, in tara. Asa ca m-am imprumutat cu 15 euro. Am plecat din tara sarac si m-am intors mai sarac�, conchide cu amaraciune Benjamin Florea.

Zbirii incaseaza 14.000 de euro pentru o serie de sclavi
Din capul locului, inainte de plecarea din Romania, cei ce urmeaza sa devina sclavi pe plantatiile din Zeiskam sunt instiintati ca trebuie sa plateasca un comision de 100 de euro de persoana. Suma urmeaza a fi inmanata zbirilor dupa ce sclavii si-au ridicat ultima plata. Un calcul sumar ne arata ca numai dupa ultima serie, din care a facut parte si Benjamin, zbirii din Lompirt au incasat in jur de 14.000 de euro, de la cei aproximativ 140 de salajeni. Acesti bani nu sunt impozitati nici de Fisc-ul romanesc, nici de structurile financiare germane. si ganditi-va ca exista patru – cinci serii de muncitori pe an.

Benjamin Florea a luat legatura cu o casa de avocatura spre a-i actiona in instanta pe zbirii din Lompirt, dar si pe misteriosul Dieter Stubenbordt, patronul plantatiilor, pentru conditiile inumane de munca. Cei care se considera parti vatamate il pot contacta pe Benjamin Florea la numerele de telefon: 0260/664095 si 0749/640121.

Post Views: 172