Un bărbat din Pusta s-a ales marți cu un dosar penal pentru incendiere de deșeuri, întocmit de polițiștii de la ordine publică din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei.

”În fapt, la data de 8 noiembrie, ora 13:40, polițiștii aflați în serviciul de patrulare prin localitatea Pusta, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 32 de ani, din localitate, în timp ce incendia intenționat mai multe deșeuri din materiale plastice și feroase, în curtea unui imobil. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru <incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect>, faptă prevăzută și pedepsită de art.66 alin.1 lit.e) din O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor”, se precizează în informarea Biroului de presă al IPJ Sălaj.

Conform legislației în domeniu, constituie deșeu orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce.

Polițiștii avertizează cetățenii că sunt interzise și pedepsite ca infracțiuni incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, îngroparea deșeurilor, dar și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate.