Odată cu prelungirea programului și în weekend la Serviciul Public de Pașapoarte Sălaj, a crescut fulminant numărul solicitărilor pentru eliberarea pașapoartelor.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, solicitările pentru documentele de călătorie au crescut cu 450 la sută, conform datelor furnizate de Instituția Prefectului.

Sâmbătă și duminică au fost preluate 200 de cereri pentru pașapoarte. Însă, cei care vor pașapoarte de la Zalău nu sunt toți sălăjeni. Majoritatea celor care au solicitat eliberarea documentelor provin din alte județe ale țării, deoarece eliberarea pașaportului nu este condiționată de adresa de domiciliu, iar solicitanții pot depune cerere la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte din țară.

”Sâmbătă şi duminică, la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj au fost preluate 200 de cereri pentru paşapoarte, din care circa 60 la sută din afara judeţului. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, solicitările pentru eliberarea de paşapoarte au crescut cu aproximativ 450 la sută”, este răspunsul comunicat de Instituția Prefectului Sălaj.

Reamintim că, începând de joi, 10 martie, până la data de 29 martie, programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj a fost prelungit temporar.  

Eliberarea de documente de călătorie se face în intervalul orar 08:00 – 20:00, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica între orele 08:00 – 14:00.

Autoritățile județene anunță, de asemenea, că cererile de pașapoarte simple electronice și de pașapoarte simple temporare se depun în baza programărilor on-line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.