Saracia nu vine niciodata din prea multa minte. Viata, cu bune si mai putin bune, tine de o anumita pricepere in a armoniza politicul cu socialul, ori altfel spus conducatorii cu cei condusi. Generatiile nu-si mai dau mana, politicienii sunt amatori in a vedea idei, iar functia de dregator fie el parlamentar, ministru, ori primar nu este precum odinioara o sfanta datorie in slujba supusilor, ci mai degraba o goana dupa propria inavutire, venita gratie unor intamplari, mai totdeauna mafiote si lipsite de verticalitate. La noi, criza morala e mai agresiva decat cea economica. Judecand realitatile, constatam, vorba lui Catavencu ca economia romaneasca e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Cand ne paste frigul noi nu inchidem usa in urma pisicii ci preferam, intelepti cum suntem, sa-i retezam coada. In loc sa ne asezam seios pe treaba, cum ar face orice gospodar chibzuit, dam fuguta sa ne imprumutam, adica sa amanetam ceea ce inca ne mai apartine. Cel care da are si pretentii. Gurile rele spun ca peste o luna ori doua datoria externa a Romaniei va depasi 40 miliarde de euro. Adica 2.000 de euro pe caciula. Ca sa dai trebuie sa ai de unde. Dregatorii nostri au gasit solutia. Ori micsoram salariile, ori trimitem oameni in somaj. S-a ales calea de mijloc. Chiar si asa in jur de un milion de simbriasi vor ramane fara paine. Si pe langa ei familiile lor, deci mai bine de 3 milioane de oameni. Ca treaba sa fie in regula s-au inventat si biruri noi, pe salariati, pe pensionari, pe artisti, pe saracii care nu-si pot lucra pamantul. De cealalta parte, agricul-tura si satul romanesc sunt in agonie. Pentru cei cufundati in dureri inabusite sloganul sa „traiti bine” a prins valoarea blestemului rostit la manie: „Sa traiti bine” domnilor dregatori! Ca noi cei multi adica!