Cand iti este retezat cu incapatanare un sfert de salariu, cand praful de pe toba pensiilor se transforma in nimic, cand nu ai suficient arsenal culinar sa pui pace cu stomacul, dupa ce doi ani ai fost mintit ca economia sta bine, ca avem de toate, esti indreptatit sa iesi in strada. Cand coruptia a crescut ca o ciuperca bine nutrita la umbra fiecaruia dintre liderii politici postdecembristi poti scrie fara teama pe pancarte „hotii”. Cand guvernantii se ascund precum soriceii de strigatele inraite ale multimii, ai dreptul sa gravezi pe ziduri „lasii”. Dar in acelasi timp, cand scandezi „demisia”, la indemnul unor lideri sindicali imbuibati de prea mult bine, cand topai pe dansuri puerile, nici macar romanesti, la un miting al saraciei, inseamna ca zgomotul iti obtureaza gandurile. Gandurile acelea care fac diferenta dintre o gloata si un popor. Gandurile acelea pe care le auzi doar cand, in liniste, te privesti in oglinda. Romania este un stat ramas din nou cu visteria goala. Nu este un eveniment deloc exceptional in istoria unei tari consacrate in rolul de „lanterna rosie” a Europei. Nostalgicii „epocii de aur” vantura doar vorbe goale atunci cand vorbesc despre infloritoarea viata economica din comunism. Statisticile consem-neaza ca Romania se afla in 1989 pe ultimul loc din Europa in ceea ce priveste indicatorul dezvoltarii umane, chiar si in urma Albaniei. Numai ca, oricat ar fi fost de lucie saracia, nici un guvern nu s-a atins de pensii, nici n-a sfertuit salariile, nici n-a secatuit tata de la gura pruncului. E regretabil ce se intampla astazi. Asta insa nu ne da dreptul sa devenim turma. Trebuie sa ne privim linistiti in oglinda si sa ne adunam gandurile acelea care fac diferenta dintre o gloata si un popor.

Post Views: 63