S-a stins din viață atleta Felicia Țilea, Cetățean de onoare al Zalăului

Zi tristă pentru sportul românesc, dar mai ales pentru atletismul din România. Felicia Țilea-Moldovan, fostă sportivă a Clubului Sportiv Municipal Zalău, s-a stins din viață la doar 57 de ani, după o grea suferință. Felicia Țilea a practicat proba de aruncare a suliței, iar cel care a avut o contribuție majoră la dezvoltarea ei pe plan sportiv este profesorul Nicu-Ionel Lăpușan, fostul director al Direcției Județene pentru Tieneret și Sport (DJTS) Sălaj.

„Fosta atletă, Felicia Țilea-Moldovan, pe care sunt mândru că am avut-o ca sportivă, a pierdut ultima și cea mai importantă „competiție”. A plecat după o grea suferință. Sportivă și femeie puternică, cu un caracter și o voință la fel de puternice, a plecat, lăsând în Cartea de Aur a atletismului românesc rezultate deosebite la competițiile internaționale. Sincere condoleanțe soțului, Lucică Moldovan și băiatului, Mario. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace”, este mesajul profesorului Lăpușan, cel care, i-a mai pregătit, printre alții, pe Doru Țârle (fost aruncător de disc) și pe regretatul Gheorghe Gușet (fost aruncător de greutate).
Născută în localitatea Măgura Ilvei, din Bistrița-Năsăud, Felicia Țilea a fost transferată la Clubul Sportiv Municipal Zalău în 1988, unde, sub îndrumarea antrenorului Nicu Lăpușan, a obținut rezultate deosebite la competițiile naționale și internaționale. Primele medalii au venit repede, după primul an de colaborare, la Campionatele Naționale de tineret și seniori. Multiplă campioană națională la aruncarea suliței, Felicia Țilea a participat la patru ediții a Jocurilor Olimpice (1996 – Atlanta, 2000 – Sydney, 2004 – Atena și 2008 – Beijing). În perioada cât a activat la CSM Zalău, fosta atletă a câștigat Superliga Europei de două ori, în 1993 și 1996, a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Helsinki, din 1994, iar în 1995 a devenit campioană mondială universitară la Universiada de la Fukuoka (Japonia). Tot în ’95, la Campionatul Mondial de la Goteborg, Țilea a devenit vicecampioană mondială. În 1996, în competițiile desfășurate înaintea Jocurilor Olimpice de la Atlanta, fosta aruncătoare de suliță a obținut cel mai bun rezultat la nivel mondial din calificări (69,26 metri), cu modelul vechi de suliță.

În 1996, după Jocurile Olimpice de la Atlanta, Felicia Țilea s-a transferat de la CSM Zalău la Steaua București, dar colaborarea cu antrenorul Nicu Lăpușan a mai durat timp de doi ani la lotul național, fostul director al DJTS Sălaj fiind în acea perioadă antrenor și la lotul național.
În anul 1995, Felicia Țilea a fost desemnată „Cetățean de onoare” al Zalăului.
În 2007, Felicia Țilea a revenit pe Stadionul Municipal din Zalău, concurând la Grand-Prix-ul de aruncări organizat chiar de Nicu-Ionel Lăpușan, unde, alături de regretarul Gheorghe Gușet au participat cei mai buni aruncători din țară.
Deși nu i-a fost antrenor, profesorul Teodor Bidian o cunoștea bine pe Felicia Țilea, acesta fiind antrenor la CSS Bistrița-Năsăud până în 1988, când s-a mutat la Zalău.
„Am rămas stupefiat la aflarea acestei vești. Nu îmi vine să cred. Nu i-am fost antrenor, dar am cunoscut-o foarte bine, fiindcă eu eram antrenor la CSS Bistrița-Năsăud, unde ea a început atletismul cu Nagy Jozsef. Pe urmă, în 1988, Nicu Lăpușan a adus-o la CSM Zalău și tot în acel an am venit și au la Zalău. Îmi pare foarte rău să aud că nu mai este printre noi și nu pot decât să transmit sincere condoleanțe familiei”, a afirmat Teodor Bidian, fost profesor și antrenor la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău.
Felicia Țilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.