Campaniile electorale au aratat, fara exceptie, adevarata fata a politicienilor nostri. Am constatat cu stupoare ca romanii, nici in al doisprezecelea ceas nu s-au trezit sa spuna NU mitei electorale, minciunilor si tertipurilor folosite fara nici o greata de politicieni. Ba mai mult, au ales fara pic de constiinta pentru viitorul copiilor lor, pentru viata chinuita de zi cu zi. Ceea ce doare mai tare e faptul ca la anul vin alegerile locale si mai apoi parlamentare, iar noi, romanii, tot prosti o sa ramanem! O sa votam in functie de cine ne da o felie de paine pe care o mancam atunci, in momentul votului, chiar daca apoi murim de foame. Ne lasam pacaliti de orice zambet fals, de orice promisiune, chiar daca douazeci de ani am trait dezamagiti si saraci. Unii doar, ca altii isi construiesc palate, isi cumpara masini si petrec concediul in locuri exotice! Stirile ne intristeaza, politica ne dezamageste, si nici macar desenele animate nu ne mai plac! Cine e de vina? Noi, evident! Pentru ca le permitem unora si altora sa vorbeasca la televizor, le permitem sa ne tranzanctioneze viata in schimbul unui kilogram de zahar sau a unei sticle de ulei. Tot noua, romanilor, ar trebui sa ne fie rusine de ceea ce am produs… politicieni ca „Pinalty”, ca altii… si altii. Cei buni unde sunt? Au plecat pentru ca le era rusine de nerusinarea mincinosilor. Ceea ce s-a intamplat in cele doua saptamani de campanie electorala din Maramures si Neamt intrece orice imaginatie, fie ea cat de bolnava! Am fost socata sa vad cum autoritatile statului de drept (zice-se in Constitutie ca ar fi vorba de Romania) nu reactioneaza la un clip electoral in care sunt folosite insemnele Guvernului Romaniei! Sau la faptul ca legea electorala a fost incalcata flagrant! Toate astea le-am permis noi. Ca le-am permis sa se intample e una… mai grav e ca am si votat tot cu ei! Sau ne-a pus cineva pistolul la tampla incat sa n-avem incotro fugi? Nu, nu e asta. Ne este sortit sa o ducem rau, iar raul il facem noi cu manuta noastra. Ne meritam soarta!

Post Views: 76