Românii înscriși la Casa Verde Fotovoltaice primesc banii pentru instalarea panourilor solare

475576668_1039608371545555_8954410706215071260_n

 

Aproape 21 de mii de români vor avea în curând panouri fotovoltaice cu bani de la Administrația Fondului de Mediu. Beneficiarii sumelor sunt cei care și-au depus dosarele în toamna anului trecut, când fondurile s-au epuizat în timp record.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat prima listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024.

Adrian Corbu, vicepreședintele instituției, a anunțat că dosarele au fost aprobate în cadrul ședinței Comitetului de Avizare, chiar dacă bugetul instituției pentru 2025 nu a fost încă aprobat de Guvern.

Deși există un mic blocaj din cauza restricțiilor bugetare în baza Ordonanței ”trenuleț”, oficialii sunt încrezători că situația va fi depășită, iar programul Casa Verde Fotovoltaice va continua fără întârzieri majore.


„Mă bucur să anunț că, în cadrul ședinței Comitetului de Avizare de astăzi, am aprobat primii 20.836 de beneficiari – persoane fizice înscriși în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Aceștia pot începe instalarea panourilor fotovoltaice, contribuind astfel la reducerea facturilor la energie electrică și la tranziția către un consum sustenabil. Ne dorim să aprobăm cât mai curând și restul beneficiarilor declarați eligibili de către instalatori. Totuși, până la adoptarea de către Guvern a bugetului de venituri și cheltuieli al AFM pentru anul 2025, instituția poate opera în această lună în limita a 2/12 din bugetul anului precedent. Imediat ce bugetul instituției va fi aprobat, vom publica noi liste cu solicitanții acceptați în program”, a declarat Adrian Corbu, vicepreședintele AFM.
Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024.

Totodată, Administrația Fondului pentru Mediu a făcut publică și lista instalatorilor validați în cadrul programului. Estimările arată că aproximativ 66.000 de români vor beneficia de sprijin pentru instalarea panourilor fotovoltaice, marcând un pas important în tranziția către energie regenerabilă.

Beneficiarii au la dispoziție cel mult 12 luni pentru finalizarea instalației și obținerea certificatului de racordare, etapă esențială pentru punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice.

Vă reamintim că în anul 2024 bugetul alocat fiecărei persoane fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost majorat la 30 de mii de lei/ beneficiar, pentru ca aceștia să-și poată achiziționa și baterii de stocare pentru energie. Contribuția beneficiarului este o cofinanțare de 10% din costul total al proiectului.

Ministerul Mediului și-a dorit ca această inițiativă să sprijine tranziția către energie verde, facilitând accesul românilor la surse regenerabile de electricitate.

Lista dosarelor acceptate poate fi văzută AICI