Pugiliștii Rareș Gramă și Mihai Pop participă la o gala internațională de box

75a56f81-71b9-48cc-ae41-3d73573163bc

 

Peste 450 de sportivi sunt așteptați în perioada 15 – 24 februarie la Brăila, pentru a participa la gala de box, „Dracula Open”, unul dintre cele mai puternice turnee internaționale. Campioni mondiali și europeni vor urca în ringul de la Brăila, competiția fiind comparată cu un Campionat Mondial.

Printre reprezentanții României se numără și doi pugiliști de la CSM Zalău, Rareș Gramă și Mihai Pop, pregătiți de antrenorul Adrian Popuțea.

„ Ne dorim o clasare pe podium, va fi greu dar nu imposibil, având în vedere valoarea sportivilor noștri”, ne-a declarat Adrian Popuțea.

Rareș Gramă, cu un palmares de 50 de meciuri, din care 44 câștigate, medaliat la Campionatul Național de cadeți din 2021, la Campionatul Național și Balcanic din 2023 și vicecampion national la tineret în 2024, va boxa la categoria 67 de kilograme tineret. Tot la tineret va boxa și Mihai Pop, la categoria 86 kilograme, cu un palmares de 22 de meciuri și 18 victorii. Este medaliat la Campionatul Național de tineret din 2024. Rareș Gramă și Mihai Pop sunt colegi de clasă la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău.

La „Dracula Open” vor participa pugiliști din: Ucraina, Kazakhstan, Italia, Austria, Slovacia, Azerbaidjan, Israel, Letonia, Uzbekistan, Grecia, Macedonia, Spania, Serbia, Germania, Moldova, Bulgaria, Ungaria, România, Anglia, Sri Lanka, Bahrain și Turcia.

După turneul internațional „Dracula Open”, pentru secția de box de la CSM Zalău urmează, în luna martie, Cupa României pentru seniori, unde „tancul” Paul Magdaș, campion național la tineret și la seniori, țintește o nouă medalie.