Presedintele Traian Basescu este vizat din nou de o tentativa de suspendare. Tot liberalii vor sa il rastoarne pe Zeus din scaunul de la Cotroceni, asa cum s-a mai incercat odata, in 2007, cand Traian Basescu a fost salvat prin referendum. Atunci, presedintele Basescu a transformat Parlamentul Romaniei in inamicul public numarul unu, cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea presedintelui devenind o cifra fatidica, asemanatoare numarului satanic – 666. Demonizarea Parlamentului a fost arma principala care l-a pastrat pe Basescu in functia de presedinte, iar astazi multi parlamentari se tem ca se va intampla la fel. Aceasta ar fi si sansa presedintelui Basescu si pe care, probabil, o va exploata la maximum – teama parlamentarilor ca vor fi demonizati. Se cunoaste prea bine ca furia prezidentiala a avut intotdeauna ca rezultat aproape desfiintarea celor care i-au stat in cale – fie ca a fost vorba de persoane, fie ca a fost vorba de institutii. Petre Roman inca sufera ostracizarea la care a fost supus, Emil Constantinescu a devenit un necunoscut pe scena politica, iar politistii care au strigat presedintelui „iesi afara, javra ordinara” sunt aproape desfiintati ca structura. Un singur politician a rezistat in fata presedintelui – fostul premier Calin Popescu Tariceanu. Tot un liberal incearca acum sa ii dea lovitura (politica) de gratie – Crin Antonescu. Daca va reusi sa coalizeze din nou „322”-ul din 2007, Crin Antonescu are toate sansele sa-si deschida calea spre Cotroceni. Dar, istoria a verificat ca memoria romanilor este extrem de proasta. Si pana la referendum… mai trebuie ca institutia parlamentara sa isi continue existenta.
Revine tema suspendarii presedintelui
Articole
Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...În 2025, Bacalaureatul începe din ianuarie
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin luna aceasta probele de competențe ale examenului de Bacalaureat. O altă noutate față de anii anteriori este aceea că elevii vor putea să-și vadă lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a depune contestații. În perioada 27-29 ianuarie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În intervalul 29-31 ianuarie e programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 3-5…
Mai mult...