Soferul vinovat a fugit de la locul accidentului. In locul lui, un tanar s-a prezentat la politie si si-a asumat fapta pe care o savarsise proprietarul masinii.
Pe baza informatiilor si a cercetarilor, politistii au ajuns in cursul zilei de duminica la adevaratul autor al accidentului produs vineri seara in jurul orei 22.45, pe strada. Gh. Doja din Zalau, informeaza IPJ Salaj. Un autoturism Mercedes a lovit un Ford Fiesta in care se aflau doua tinere, putin mai sus de intersectia care face accesul spre stadion, dupa care s-a rasturnat cu rotile in sus si a alunecat pe sosea aproape 100 de metri. La fata locului, politistii au constatat ca soferul autoturismului Mercedes, vinovat de producerea evenimentului, parasise locul accidentului fara incuviintarea politiei. La o ora de la producerea accidentului, la sediul Politiei municipiului Zalau s-a prezentat I. Vladut, de 19 ani, din Peceiu, si a declarat ca el a condus autoturismul marca Mercedes si a produs accidentul. Politia a constatat insa ulterior ca vinovat de accident este S. Sebastian, de 29 ani, din Zalau, care este de altfel si proprietarul Mercedes-ului. Acesta a declarat ca a fugit de la locul accidentului, intrucat s-a speriat de ceea ce s-a intamplat. S. Sebastian este cercetat acum de politisti pentru vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei. I. Vladut va raspunde pentru favorizarea infractorului si fals in declaratii.
Ca urmare a impactului, autoturismul Ford a fost proiectat intr-un stalp de iluminat public si a fost grav avariat. Cele doua tinere din autoturismul Ford, ambele in varsta de 19 ani, au fost preluate de ambulanta si transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Persoana aflata la volanul Fordului a suferit leziuni grave, in timp ce pasagera a scapat cu rani usoare, potrivit informatiilor furnizate de Politie.