La data de 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut, pentru 24 de ore, de un bărbat de 34 de ani, din Jibou, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Acesta a fost identificat rapid de polițiști după ce, la aceeași dată, în jurul orei 11.00, ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale din municipiul Zalău și ar fi sustras, dintr-un portmoneu, 1.200 de lei și 100 de euro, aparținând unei femei de 47 de ani, din Zalău.

Joi, 20 iunie, bărbatul de 34 de ani va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.