Redacția
Unul dintre cei mai cunoscuți jucători de poker din istoria României este Regele Carol al II-lea. Acesta a domnit între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, iar povestea sa de viață este una cu adevărat spectaculoasă. S-a născut la Sinaia, în toamna anului 1893, iar decesul s-a produs 59 de ani mai târziu, în aprilie 1953, în exil, la Estoril, în Portugalia.
Regele Carol al II-lea este mai degrabă cunoscut pentru stilul său de viață decât pentru modul în care a domnit țara. Iubea femeile, motiv pentru care a și dezertat în timpul Primului Război Mondial. Iar o altă pasiune a acestuia a fost pokerul. Era un jucător pasionat și adora partidele pe mize mari pentru vremurile respective.
Carol al II-lea a prins perioada romantică a pokerului, când acesta era încă la început. Pasiunea sa începe la scurt timp după ce a fost inventată versiunea Texas Hold’em, care și astăzi este cea mai populară alegere pe platformele cu jocuri de poker sau la cele mai importante festivaluri live din lume. Chiar dacă nu a prins vremurile din era digitală, el s-a bucurat însă din plin de poker, dar în același timp se folosea de puterea sa pentru a trișa.
Regele ura să piardă
Mărturii din jurnale și ale istoricilor din acea perioadă arată că Regele Carol al II-lea ura să piardă la poker, motiv pentru care toți cei care îl întâlneau știau că trebuie să piardă. În caz contrar, lucrurile nu ar fi fost bune pentru ei.
“Mi s-a povestit de o partidă de poker la Duduia, în care a fost o întâlnire între Gavrilă Marinescu şi Urdăreanu. După o licitare animată, Gavrilă a cerut 80.000 de lei; Urdăreanu a primit şi a cerut plus 80.000 – adică în total 160.000 lei. Gavrilă a ţinut şi au bătut cărţile: Urdăreanu avea secvenţa regală, iar adversarul său carré de aşi. O sută şaizeci de mii de lei pe o carte, când cu câţiva ani înainte împuşcai francul – iată una din minunile «Restauraţiei»! Trăiască Regele brelanului! Singurul lucru organizat în România Mare e jaful şi şperţul… Regele, Malaxa, Aristid Blank şi Gavrilă Marinescu. Iată sovietul de soldaţi… şi şperţari care hotărăsc astăzi soarta Guvernelor noastre. Ne copleşeşte mocirla!”, nota scriitorul Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice din decembrie 1937, conform ziarului Evenimentul Zilei.
Printre cei care jucau poker cu Regele al II-lea erau Gavrilă Marinescu, prefectul poliției Capitalei din acele vremuri, Ernest Urdăreanu, Max Auschnitt, dar și cu amanta sa, Elena Lupescu. În plus, ofițerii V. Anescu și M. Popa au scris ulterior o carte în care aminteau că aceștia își aprindea trabucul cu hârtii de câte o mie de lei, în timpul partidelor cu magnații capitalei din acea perioadă, Malaxa și Auschnitt.
Carol al II-lea a părăsit România în 1940, însă pasiunea pentru jocuri de noroc nu a dispărut
Carol al II-lea a decis să părăsească România în 1940, împreună cu Elena Lupescu, cu trenul. A trecut granița prin Iugoslavia, iar vagoanele în care se aflau și bunurile luate de el au fost atașate celebrului tren Orient Express. Pentru câteva luni, Carol al II-lea și Elena Lupescu au trăit în Spania, dar apoi s-au mutat în Portugalia. A încercat să se mute în SUA, însă accesul său a fost refuzat, motiv pentru care a ajuns în Mexic și apoi în Brazilia.
S-a întors în Europa, în Portugalia, la Estoril. Această stațiune era cunoscută încă din acea perioadă ca fiind un loc potrivit pentru pasionații de jocuri de noroc, așa cum se întâmplă și astăzi. Carol al II-lea și-a cumpărat o vilă și era prezent adesea în cazinourile din zonă. El era văzut adesea în timp ce juca poker și bridge. În plus, stilul său de viață nu era tocmai sănătos, întrucât mânca mult și fuma exagerat.
La vârsta de 59 de ani, în 1943, el a murit după ce a suferit un atac de cord. Inițial, trupul neînsuflețit a fost depus lângă Panteonul regilor Portugaliei din mănăstirea Sao Vicente din Lisabona, însă ulterior a fost mutat la Curtea de Argeș. Regele Carol al II-lea rămâne însă în istorie ca fiind unul dintre cei mai controversați conducători pe care România i-a avut, în special datorită vieții tumultoase pe care a dus-o. A avut un stil totalitar de a conduce țara, fiind ahtiat după bani. În plus, România o ducea rău din punct de vedere economic în acea perioadă, iar lipsa de popularitate pe care o avea a dus și la abdicarea din 1940.
