Dragi cititori, în cursul învolburat și multicolor al zilelor noastre, suferința apare ca o realitate de care ne izbim cu toții, mai mult sau mai puțin. ”Problema durerii”, investigată de numeroși căutători, a rămas pentru mulți enigmă sau absurd. Ce este pentru voi suferința? Este un hazard sau ceva legat de făptura noastră morală? Poate să aibă suferința și o latură luminoasă?

”Suferințele noastre își pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu și invers, de aici subtonul de melancolie al întregii noastre vieți”, ne dezvăluie Lucian Blaga.

„Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă”, schițează Nichita Stănescu.

„Suferințele îl întăresc pe om, și sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter”, constată Constantin Brâncuși.

”Bucuriile cele mai înalte sunt suferințele cele mai profunde al căror sens l-am înțeles”, se destăinuie Wolgang Mozard.

”Sunt slabi cei cruțați de suferință”, ne asigură William Shakespeare. Liviu Rebreanu consideră că ”numai în suferință rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare”, în timp ce William Faulkn este convins că ”salvarea lumii stă în suferința omului”.

Paul Claudel lămurește faptul că ”Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinței umane, nici să o explice, ci să umple suferința umană de prezența Lui”, iar C.S. Lewis ne dezvăluie că experiența durerii și a suferinței personale a devenit ”un loc al întâlnirii imprevizibile, nepregătite, neprotocolare cu Dumnezeu” și cu el însuși.

Vorbe frumoase, am putea spune, mângâieri de moment…dar ele pot primi viață, strălucire și permanență dacă vom căuta în profunzime miezul realităților morale și dacă vom înțelege că suferința devine creatoare doar atunci când este purtată în numele unui postulat care o transcende. Iisus Christos, ”omul durerilor”, devenind părtaș la natura umană, face din suferință o experiență vindecătoare și restauratoare. Doar căutând temeinic în viața și sacrificiul cristic, acolo unde suferința a biruit toate culmile morale, vom reuși să absorbim seva necesară pentru a suferi cu demnitate și în mod spiritualizat.

Fulton J. Sheen vine în ajutorul nostru, conturând un tablou biblic revigorant, plin de speranță și senin: ”Simeon Cireneul a văzut în cruce doar povara lemnului. Câteva minute mai târziu, în dulcea companie a lui Iisus, el și-a schimbat perspectiva. Sclavia a devenit libertate, repulsia a devenit iubire, iar constrângerea un dulce abandon.”

Dragilor, vă invit în acest timp pregătitor pentru Sărbătoarea Învierii, să parcurgem fără superficialitate itinerarul suferințelor cristice, pentru a putea descoperi partea luminoasă a suferinței umane.

Să reflectăm împreună!

Post Views: 704