Redacția
Ne tot plangem ca amintirile ne coplesesc. Ne coplesesc pentru ca nu avem o anumita ordine sau randuiala pentru ele. Cum ar fi sa le gestionam? E o idee noua. N-am mai intalnit sintagma pana acum. Daca totusi a lansat-o altcineva si voi afla acest lucru, voi recunoaste dreptul de prioritate al respectivului. Purtam cu noi fiecare, vrem sau nu, un imperiu de amintiri. Ele ne sunt de folos in anumite imprejurari, fie pentru a argumenta ceva, fie pentru o demonstratie, fie pentru o imbarbatare necesara etc. Iar procesele intime de memorie (stocarea, intersectia, stergerea) opereaza dupa legi specifice domeniului. Cu cat inaintam in varsta, cu atat devine mai probabil ca multe amintiri sa se stearga involuntar, altele chiar sa se reliefeze.. Devine, asadar, necesar un efort voluntar de gestionare a acestora? Eu cred ca da si am inceput timid sa-l fac. Se zice ca memoriile se scriu numai dupa o anumita varsta inaintata. Dar cat de inaintata trebuie sa fie? Nimeni nu va putea face delimitari in acest sens. Si chiar daca personalitati remarcabile isi pot publica memoriile, eu cred ca toti trebuie sa ne asezam, cum spuneam, o anumita ordine intre amintiri. Cu catva timp in urma a trebuit sa raspund mai mult sau mai putin voluntar in fata colegilor, a sefilor, la anumite intrebari si sa rostesc un discurs. Si nu a fost deloc usor. La momentul interpelarilor mi-am dat seama ca nu mi-am gestionat cu o clipa mai devreme amintirile. Si nu am realizat necesitate unei reale armonii interioare cu trecutul. Se grabeau gandurile la portile vorbirii precum saracii la pomana. Pe unele le-am cenzurat, altele probabil au iesit imature. Momentul a trecut. Cu bine. Dar necesitarea punerii in practica a gestiunii amintirilor ramane evidenta. Daca si dumneavoastra simtiti acest lucru, apucati-va si scrieti-va memoriile. Succes!
Alina Rad
