Ramuri de finic și imnuri de glorie: Duminica Floriilor

Dragi cititori, ne mai despart câteva zile de cea mai emblematică duminică din an: Duminica Floriilor.

Ce înseamnă pentru noi Duminica Floriilor? Are vreun rost această sărbătoare, vreo aplicație practică? Sau este doar numai una dintre multele sărbători care se axează exclusiv pe simbolisme, pe tradiționalism sau pe ocazii de distracție, rupte de esență.

Această sărbătoare se referă la intrarea triumfală a lui Iisus Christos în Ierusalim, unde Mântuitorul, călare pe asin, a fost întâmpinat de credincioși cu ramuri de finic în mână și în cântece de glorie. La intrarea Sa în cetate, mulțimile s-au adunat, și-au întins hainele pe drum, au tăiat ramuri de copaci și, mergând înainte, au strigat: ”Osana Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!”

Procesiunea cu ramuri de copac își găsește originile într-un psalm profetic a lui David (Psalmul 118) care descrie intrarea glorioasă a unui rege în cetatea Ierusalimului. Proclamând cuvintele acestui psalm, poporul îl primește pe Iisus în Ierusalim ca Rege și Mesia deopotrivă. Așadar, ori de câte ori, în Duminica Floriilor, noi rostim aceste cuvinte ale psalmistului și purtăm ramuri de copac, noi îl primim pe Christos în sanctuarul vieților noastre.

Dragilor, cine mai are nevoie de Christos astăzi, în zilele noastre? Când ascultăm un discurs, o piesă muzicală, sau când admirăm o operă de artă, care sunt orientate ”prea mult” religios, ne simțim ofensați sau manifestăm repulsie, pentru că a vorbi despre Iisus într-o societate atât de secularizată este o anatemă. Când oprim timpul în loc înaintea mesei, pentru a face o scurtă rugăciune, ca să nu trăim la întâmplare, ca și cum totul ni se cuvine, suntem considerați anacronici. Medicii își întreabă tot timpul pacienții: Vreți să vă faceți bine? Oare noi vrem să ne facem bine? Oare societatea modernă vrea să supraviețuiască? Pare că lumea noastră vrea muzică și mai nebună, un vin și mai tare și râvnește la un delir care să o scoată total din realitate. Avem nevoie de Iisus Christos în viețile noastre ca de oxigen.

Așadar, dragilor, această sărbătoare a Floriilor să ne servească drept impuls pentru a face o experiență vie de credință cu Mântuitorul nostru. Până nu facem această experiență, nu putem spune că suntem credincioși autentici. Aceasta ar trebui să fie principala noastră preocupare. Viața spirituală nu se pricepe în mod academic, ci doar prin experiența proprie.

Duminica Floriilor inaugurează Săptămana Mare sau Săptămâna Patimilor, cea pe care cu toții trebuie să o parcurgem la un moment dat în viața noastră, în sens propriu. Modul în care parcurgem drumul suferințelor va depinde total de modul în care Îl vom fi primit pe Mântuitorul în viața noastră. Să trăim având în minte acest gând!

Vă doresc o sărbătoare cât mai aproape de esență!