Cultura de floarea soarelui a devenit nerentabilă.
Incă un defect in agricultura romanească, din care ne alegem cu o scumpire de 30 la sută la ulei in primăvară.
Ca şi cum uleiul comestibil nu ar fi destul de… piperat ca preţ, umblă zvonuri (şi zvonurile rele mai intotdeauna se adeveresc) că uleiul nostru cel de toate zilele se va scumpi cu 30 la sută in martie sau aprilie. Principala cauză ar fi lipsa materiei prime la nivel naţional. Materia primă inseamnă, după cum cu toţii ştim, floarea soarelui şi intr-o mai mică măsură porumbul. Această lipsă a materiei prime ii determină pe producători să importe, bineinţeles cu costuri mai mari, sunt de părere specialiştii din industria alimentară. Şi cum e firesc costurile mărite se vor răsfrange asupra consumatorului de rand. Adio pargălaş!
UE ne-a inchis oloirile
După ’89 s-au umplut satele noastre de prese de ulei, noi şi second-hand. Cum pe vremea Impuş- catului uleiul era la raţie s-au pus ţăranii pe cultivat floarea soarelui. Stăteai la rand la oloire, o zi, două. Dar bucuria iţi era deplină cand te intorceai acască cu canistrele pline şi ştiai că o jumătare de an nu mai ai probleme cu uleiul pentru pargălit ori prntru salate. Era uleiul acela nedistilat, brut, inchis la culoare, cu miros de sambure prăjit. La presa de ulei a lui Căţănaş din Creaca venea lume de pe toată Valea Agrijului. Mersese vestea că ulei ca la Căţănaş nu se face nicăieri. Şi oloirea bătra-nului Szelei de pe strada Romanilor din Jibou era recunoscută şi asaltată de cultivatorii de floarea soarelui, mai ales că bătranul lua uium puţin şi beneficiai şi de şotruri (pogace), un deliciu pentru animale. Pană tarziu cand am aderat la Uniunea Europeană ţăranii cultivau floarea soarelui pe suprafeţe intinse. Apoi normele UE şi-au făcut prezenţa şi la presele de ulei din gospodăriile cetăţenilor. Incet, incet, de frica amenzilor, presele de ulei şi-au incetat activitatea. Asta a atras după sine diminuarea suprafeţelor cultivate cu floarea soarelui.
S-au şmecherit şi fabricile de ulei
Au fost insă şi fermieri care s-au „incăpăţanat” să cultive floarea soarelui după tehnologii moderne, pe suprafeţe intinse. De pildă, in Păuşa, familia Ghiuruţan cultiva 4-5 hectare de floarea soarelui cu sămanţă certificată. Obţinea in jur de 1700 de kilograme la hectar. Predată la Fabrica de ulei din Carei, producătorul primea in schimb 28 de litri de ulei plus 28 de kilograme de pogace pentru 100 de kilograme de sămanţă. Chiar dacă stăteau zile intregi la coadă pentru predarea mărfii, şi alte zile pentru ridicarea uleiului, producătorii agricoli tot se alegeau cu o brumă de caştig, comercializand surplusul de ulei. Apoi s-au… şmecherit şi cei de la Fabrica din Carei. Nu mai plătesc in produse, ci in bani. In bani puţini. Un kilogram de sămanţă este evaluat intre 1,5 – 2 lei in funcţie de soi şi de gradul de umiditate Asta a făcut ca oamenii să renunţe la cultivarea florii soarelui şi să-şi indrepte ochii spre uleiul din magazine, adesea de proveninţă străină. Şi uite aşa rapotul dintre cerere şi ofertă dictează preţul, al uleiului şi al tuturor produselor de sub soare.
Doar importul ne salvează
In anul 2010, la nivelul judeţului nostru au fost cultivate 2030 de hectare cu floarea soarelui… Puţin, susţin specialiştii Direcţiei Agricole. Majoritatea preselor de ulei au rămas o amintire precum morile. Producţia medie la hectar a depăşit cu puţin 1000 de kilograme. Pe plan naţional statisticile Ministerului Agriculturii arată că in 2010 producţia de floarea soarelui a fost de 1,4 milioane de tone. Raportată la numărul gurilor care sunt de hrănit in ţară, cantitatea este insuficientă. Aşa că se aplează la importuri. Că in martie sau aprilie vom cumpăra litrul de ulei cu 7 lei era de aşteptat şi n-ar trebui să mire pe nimeni. Dar in vremurile de azi ce nu se scumpeşte-n ţara asta?!

Post Views: 59