Se pregateste un "tun" de miliarde de euro, ce va fi dat economiei prin Fondul Suveran
rn
Guvernul Dancila a adoptat ieri o Ordonanta de urgenta care stabileste cadrul general de înfiintare a fondurilor suverane, despre care liderul PNL, Ludovic Orban, spune ca este "cea mai mare escrocherie de la Revolutie pâna acum".
"Cea mai mare escrocherie de la Revolutie pâna acum. Ordonanta de urgenta este destinata unicului obiectiv pe care îl au, acela de înfiintare a Fondului Suveran de Investitii. Acela pe care l-au adoptat prin lege si care a fost declarat neconstitutional când a sesizat PNL. Decizia CCR a fost ca este suficient sa se faca prin hotarâre de guvern si ca nu trebuie sa se faca prin lege. Ce ordonanta au adoptat ei e una privind un cadrul mai larg", a spus, citat de Mediafax, liderul PNL. Acesta mai spune ca este primul pas pentru a crea acel fond suveran care sa includa toate companiile profitabile ale statului, pentru ca partidul aflat la putere "sa praduiasca banii".
Initiativa legislativa privind înfiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI) a fost aprobata de Camera Deputatilor in iunie, dupa ce Senatul a adoptat-o in aprilie. Parlamentarii puterii PSD – ALDE s-au miscat repede, înainte ca Eurostat sa trimita un aviz esential.
Fondul va fi format din cele mai importante companii ale statului care mai sunt profitabile, iar fostul prim-ministru Victor Ponta a facut chiar in ziua votului din Camera Deputatilor afirmatii cu titlu de dezvaluiri, spunand ca prin aceasta lege "se va comite cel mai mare furt din averea statului român din istoria sa, peste 10 miliarde de euro".
"Prin infiintarea Fondului Suveran (o idee impusa lui Liviu Dragnea de catre un grup de afaceri din Israel – Rusia) tot ceea ce mai detine Statul Roman in companiile publice va trece in mod netransparent in maini private din afara tarii! Tot ceea ce au construit parintii nostri in anii 60-70-80 (si noi am modernizat si am facut profitabil in perioada 2012 – 2015) va trece in administrarea si apoi proprietatea unor straini care au interese divergente de ale Romaniei – in schimbul unor bani negri dati in Israel lui Dragnea si oamenilor lui si al unei protectii politice pentru acestia!", a scris Ponta pe Facebook
Ponta afirma ca actiunile Statului Român la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni, Portul Constanta, Salrom, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Electrica, etc – în valoare de peste 10 miliarde de euro – sunt scoase de la Guvernul României si trecute într-un "fond administrat total netransparent si necontrolat timp de 6 ani de catre oamenii pusi de Dragnea", fond care "nu mai trebuie respecte legile in vigoare privind administrarea societatilor cu capital de stat, nu mai este supus controlului Guvernului sau Curtii de Conturi, poate vinde actiuni si active fara sa respecte Legea Privatizarii si nu va face listari la bursa care presupun transparenta", spunea fostul prim-ministru.
Deputatul salajean PNL Lucian Bode spunea si el la momentul aprobarii legii ca înfiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii este de fapt un tun de 9 miliarde de euro pe care guvernarea actuala îl da economiei românesti.
"Au creat acest fond privat, a carui conducere este numita de catre Parlament, o struto-camila prin care este încalcata Constitutia si Legea 109 privind guvernanta corporativa (…) Aceasta lege reprezinta o noua lovitura marca PSD-ALDE care încununeaza opera acestei guvernari de a prabusi economic aceasta tara", a declarat deputatul Lucian Bode.
Si senatorul salajean Cristian Lungu, de la PMP, a vota impotriva legii, spunand ca proiectul are numeroase probleme, iar una din ingrijorari e legata de numirea unor membrii de partid ai PSD in toate functiile de conducere ale Fondului Suveran.