Demersul pentru sanctionarea ministrului de Interne, Carmen Dan, a pus insa degetul pe rana deschisa a represiunii din 10 august
rn
Plenul Camerei Deputatilor a respins ieri, 12 septembrie, motiunea simpla a PNL cu titlul "Bastoanele PSD peste obrazul democratiei românesti", prin care 67 de deputati din opozitie au solicitat demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru interventia Jandarmeriei la protestele din 10 august. Ministrul de Interne, Carmen Dan, mai este acuzata ca a actionat la ordin politic. În favoarea motiunii simple au votat 99 de deputati, 149 s-au exprimat împotriva, iar trei deputati s-au abtinut.
Potrivit initiatorilor motiunii, jandarmii, subordonati ministrului de Interne, Carmen Dan, au intervenit pe 10 august, la protestul antiguvernamental din Piata Victoriei, cu indicativul ascuns (împotriva regulamentelor), au utilizat practici interzise (lovituri la cap), au actionat împotriva unei majoritati pasnice a protestatarilor si au intervenit în baza unui ordin care nu exista legal în momentul interventiei, toate acestea fiind catalogate, în textul motiunii, ca fiind un cumul de ilegalitati.
"Cum sa lovesti în cap cetateni nevinovati, fara ca nimeni sa te poata recunoaste, pentru ca ai avut grija sa îti acoperi numarul de identificare, cu binecuvântarea sefilor? Cum sa folosesti gaze iritante la câtiva centimetri de fata unor femei cazute? Cum sa ataci fara discernamânt turisti care nu aveau nicio legatura cu protestul din Piata Victoriei? Pentru toate aceste întrebari avem un singur raspuns: din razbunare împotriva contestatarilor si opozantilor. La ordin politic. Cu speranta ca românii se vor învata minte, vor fi speriati, asa cum se întâmpla în regimurile totalitare", scrie în textul motiunii.
Potrivit documentului, PSD încearca musamalizarea oricarei discutii despre 10 august, iar sefii Jandarmeriei au fost avansati dupa proteste. Totodata, PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august, iar raportul Internelor asupra evenimentelor din 10 august a fost ascuns timp de doua saptamâni.
În motiune se face referire si la o posibila premeditare a evenimentelor din 10 august.
"Primul mare mister este de ce nu a convocat ministrul Carmen Dan Centrul National de Conducere a Actiunilor de Ordine Publica, desi acest organism exista tocmai pentru situatii speciale si de criza?"
Potrivit initiatorilor motiunii, Carmen Dan a afectat si imaginea României pe plan international.
"Doamna Carmen Dan, va asumati raspunderea pentru faptul ca ati stricat imaginea României în plan international prin toate aceste actiuni? Imagini si filmari de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în presa internationala. Actiunile Jandarmeriei aflate în subordinea ministrului Carmen Dan au fost condamnate ferm si de cancelarul austriac, care a spus ca asteapta clarificarea totala a acestor fapte, dupa ce inclusiv un cameraman din Austria a fost batut de jandarmi cu bastoanele. Violenta nu poate fi niciodata o solutie în politica a afirmat si Comisia Europeana", scrie în motiunea simpla.
În încheierea textului, opozitia cerea votul parlamentarilor PSD-ALDE pentru "demiterea urgenta a ministrului Carmen Dan".
"Din perspectiva Partidului National Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto interventia de pe 10 august, precum si a sefilor din Jandarmerie implicati în represiune este o prioritate de siguranta nationala si ordine publica: acesti oameni au dovedit ca nu vor si nu sunt capabili sa asigure ordinea si sa respecte legea, inclusiv o serie de documente esentiale, cum ar fi Strategia Nationala de Aparare a {arii – care subliniaza faptul ca garantarea sigurantei cetatenilor reprezinta un interes national de securitate. Zeci de mii de protestatari pasnici au fost loviti si atacati cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat si izolat ore în sir.
Si ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne ca recent Liviu Dragnea si Carmen Dan voiau sa ofere Jandarmeriei atributii de cercetare penala, dar si paza si protectie pentru demnitari. Nu este permis si generatiei noastre sa accepte înca o mineriada fara ca vinovatii sa plateasca. Nu trebuie sa mai toleram niciodata imaginea cetatenilor români nevinovati, pasnici, loviti peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este tara pe care am ales sa o construim la Revolutia din 1989. Fiecare lovitura ilegala din 10 august a fost una peste obrazul democratiei românesti, iar cei vinovati trebuie sa plateasca. Carmen Dan trebuie sa plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne", se încheie textul motiunii.
rn
Voturile deputatilor salajeni
rn
Deputatul PSD Liviu Balint a votat impotriva
Deputatul PNL Lucian Bode a votat pentru
Deputatul PSD Iuliu Nosa a votat impotriva
Deputatul UMDR Seres Denes nu a fost prezent in plen
133 de alesi PSD-istii au fost la vot, 132 fiind împotriva motiunii simple.
rn
Deputatul Lucian Bode, presedintele PNL Salaj:
rn
PSD si ALDE au ceva de ascuns si fac jocul lui Liviu Dragnea
rn
"Motiunea simpla împotriva ministrului Carmen Dan, intitulata "Bastoanele PSD peste obrazul democratiei românesti", initiata de catre PNL a fost respinsa în plenul Camerei Deputatilor, de catre majoritatea PSD – ALDE. Am constatat acelasi comportament al majoritatii PSD – ALDE, care a protejat-o pe doamna ministru, care trebuia sa-si dea demisia a doua zi dupa evenimentele din 10 august. Am sanctionat prin textul acestei motiuni abuzurile care au avut loc împotriva românilor.
Dupa mineriadele din 90, în anul 2018, PSD – ALDE a uzat de aceleasi practici violente pentru reprimarea unei manifestatii perfect legitime. Este grav ca institutii ale statului responsabile cu ordinea publica au fost folosite de catre gruparea Dragnea pentru a crea o diversiune, iar vinovati sa para românii care s-au aflat în Piata pentru a protesta împotriva politicilor guvernamentale. Aceasta operatiune a guvernantilor a fost organizata ca la carte, iar post evenimente s-a încercat musamalizarea reprimarii prin violenta a protestului. Au existat multe victime în urma interventiilor brutale ale fortelor de ordine, dar în fata acestor evidente, Dragnea si gruparea lui refuza sa-si asume raspunderea, fapt fara precedent si de neacceptat într-un stat democratic.
PNL a avut mai multe demersuri parlamentare (convocarea comisiilor de aparare în vara, convocarea Prim-Ministrului Viorica Dancila la Ora Guvernului) pentru a afla raspunsuri si a forta raspunderea autoritatilor în legatura cu evenimentele din 10 august. Toate aceste demersuri au fost blocate pentru ca PSD si ALDE au ceva de ascuns si scopul lor este sa îsi protejeze "uneltele politice" care fac jocul lui Liviu Dragnea, iar cei care au de suferit sunt românii care au simtit pe propria piele ce înseamna "statul paralel" aflat în mâinile acestei gasti politice", sustine liderul liberal, deputatul Lucian Bode.
rn
Zoltan Takacs, vicepresedinte USR Salaj:
rn
PSD face miscari disperate de a schimba realitatea din 10 august
rn
"USR a votat pentru motiunea simpla împotriva ministrului de Interne Carmen Dan. Doar 99 de deputati au votat pentru si 149 împotriva. Carmen Dan a secretizat tot ce s-a putut în speranta ca adevarul nu va iesi la iveala, însa nu poate secretiza starea celor care au suferit si înca sufera de pe urma interventiilor brutale din Piata Victoriei. Adevarul va iesi la iveala, chiar daca PSD face miscari disperate de a schimba realitatea din 10 august. Toate institutiile care au coordonat mitingul de pe 10 august mint si se încurca în declaratii de o luna de zile. În tot acest timp, s-au adunat numeroase dovezi care arata ca Ministerul de Interne si Jandarmeria au orchestrat cu mare atentie un act de represiune la adresa cetatenilor României", sustine USR Salaj.