Alexandru Aciu, personalitate salajeana marcanta din generatia Marii Uniri -

Avocat, publicist, director de banca si al despartamântului Simleu al Astrei, semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, parlamentar, prefect al judetului Salaj, Alexandru Aciu se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalitati salajene din generatia Marii Uniri.

Familia si formarea profesionala

S-a nascut în localitatea Hidig (azi Maieriste), pe data de 16 septembrie 1875, din parintii Gheorghe Aciu si Iulia Macarie. Tatal sau, tâmplar de meserie, era fiu de preot, iar familia sa se bucura de drepturi nobiliare, în urma diplomei primite în anul 1564 de la principele Ardealului.
Scoala primara o face în Maieriste, unde învata primele notiuni de la vrednicul dascal Nicolae Pop, scolit la Blaj. Cursurile inferioare ale liceului le-a urmat la gimnaziul calugarilor minoriti din Simleu Silvaniei. Clasele superioare ale liceului le-a facut la liceul calugarilor premostratenzi din Oradea, unde îsi ia bacalaureatul, în anul 1896. În acelasi an s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, de unde este exmatriculat, în anul 1898, împreuna cu alti 16 studenti români care participasera la miscarea nationalista condusa de catre fruntasul national român din Bihor, Lucian Bolcas. Se înscrie la Universitatea din Cluj, unde, în anul 1900, îsi da examenul de licenta. Pleaca pentru a-si face stagiatura la Tribunalul din Arad, unde a functionat ca supleant. Datorita faptului ca era de nationalitate româna, îsi da seama ca nu are nici o sansa sa intre în magistratura. Din aceasta cauza, el paraseste Aradul si revine la Cluj unde, în anul 1907, îsi ia doctoratul în drept. În acelasi an s-a casatorit cu Letitia Vicas, fiica protopopului din Maieriste.

Avocat în Tasnad si membru activ al Astrei

În anul 1910 îsi da si examenul de avocat, la Budapesta, dupa care si-a deschis un cabinet la Tasnad. A lucrat aici pâna în anul 1914, când a fost încorporat în armata austro-ungara. Ajunge la gradul de capitan si impune respect în rândul armatei.
În perioada petrecuta la Tasnad devine unul din membri activi ai noului despartamânt al Astrei înfiintat la Tasnad. De exemplu, în anul 1912, în localitatea Silvas sustine conferinta „Despre testamente”.

De la Marele Razboi la Marea Unire
Dupa demobilizare a participat la constituirea noilor structuri de putere românesti (Consiliul National Român si Garda Nationala Româna), care s-au înfiintat si la Simleu Silvaniei, pe data de 10 noiembrie 1918, ocazie cu care a rostit si un înflacarat discurs patriotic. A fost ales secretar al C.N.R. si comandant, împreuna cu Coriolan Mesesan, al Garzii Nationale Române din Simleu. De asemenea, a fost ales ca delegat al cercului electoral al Simleului pentru a participa la Adunarea Nationala de la Alba Iulia. În aceasta calitate a participat, alaturi de ceilalti fruntasi politici salajeni, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 si a votat Unirea Transilvaniei cu România. A fost ales în primul Parlament provizoriu al Transilvaniei, Marele Sfat National.

Închis în temnitele bolsevice unguresti

Din pacate, datorita liniei demarcationale provizorii, administratia româneasca s-a instalat în Salaj abia în luna aprilie 1919. Populatia româneasca ramasa înafara acestei linii si în special fruntasii români care au votat Unirea au avut de suferit datorita terorii si violentei instaurate de catre bandele bolsevice unguresti.
Un episod mai putin cunoscut al campaniei armatei române din anul 1919 îl constituie schimbul de ostatici, dintre armata româna si cea comunista maghiara. Acest schimb a avut loc pe data de 23 mai 1919 pe râul Tisa, la Tiszafured.
Calvarul ostaticilor începe pe data de 13 martie 1919, când fruntasii politici români din zona Simleului sunt arestati si dusi în fata procurorului militar Pograny, care îi acuza de "tradare de patrie". Printre cei închisi s-a numarat si Alexandru Aciu.
De la Simleu, într-un vagon de vite, au fost dusi la Debretin, unde au înnoptat, orasul fiind „dupa o sângeroasa ciocnire între cetateni si oastea bolsevica”. Bandele bolsevizate îi înjurau si îi amenintau cu pumnii, având noroc cu un capitan din escorta care-i apara. Acesta, „desi era dintre cei mai rabiati, împovarat cu multe crime, soartea familiei lui ramasa în Ardeal îi calmase ura”. A doua zi ostaticii, printre care se gaseau sora si mama lui Iuliu Maniu, au fost transportati la Budapesta si internati într-un hotel.
Între timp, ostaticii internati la Nyiregyhaza, printre care si Alexandru Aciu, pe data de 26 aprilie 1919, sunt dusi la gara pentru a fi expediati la Budapesta, deoarece frontul era foarte aproape. În gara, însa, îsi face aparitia un tren blindat românesc, care face ravagii printre trupele bolsevice maghiare. Astfel, o parte din ostatici reusesc sa evadeze, ajungând la Budapesta doar 12 persoane din 32, câte fusesera arestate la Simleu.
Alexandru Aciu reuseste sa scape si el si ajunge acasa în simleu pe data de 1 mai 1919. Detasamentul care a reusit sa scape o mare parte din cei arestati era condus de catre locotenentul Grigore Zapan, care dupa razboi a fost profesor la liceul din Târgoviste.

Primpretor, parlamentar si prefect al judetului Salaj

Ajuns acasa, la simleu Silvaniei, pe data de 7 mai 1919 a fost numit prim-pretor al plasei Simleu. A candidat la alegerile parlamentare din anul 1919 în circumscriptia electorala Bobota si a fost ales deputat de Salaj în primul parlament al României Mari.
În urma decesului vicarului Silvaniei Alexandru Ghetie, mandatul de senator al circumscriptiei Simleu ramânea vacant. Au fost organizate alegeri partiale, în urma carora a câstigat mandatul Alexandru Aciu.
La alegerile parlamentare din anul 1926 a obtinut mandatul de deputat, iar la cele din anul 1927 de senator de Salaj.
În perioada 1928-1931, în timpul primei guvernari P.N.t. a îndeplinit functia de prefect al judetului Salaj.
La alegerile parlamentare din anul 1932 îl regasim pe Alexandru Aciu pe listele de candidati ai P.N.t. Salaj. În urma victoriei partidului, el obtine un nou mandat de deputat al Salajului. Se îmbolnaveste, însa, si împreuna cu familia s-a mutat la Cluj, în luna mai 1934, unde a fost numit notar public.
De-a lungul prodigioasei sale cariere profesionale, Alexandru Aciu a îndeplinit si o serie de functii de conducere în cadrul organizatiei P.N.R./P.N.t. din Salaj. Astfel, în anul 1922, în urma decesului vicarului Silvaniei, Alexandru Ghetie, care era presedinte al organizatiei P.N.R. din Salaj, Alexandru Aciu a fost ales în functia de secretar general. A îndeplinit aceasta functie pâna în anul 1927, când a fost ales presedinte al organizatiei judetene a P.N.t., functie pe care a îndeplinit-o pâna la mutatea sa la Cluj. Renunta la functia de presedinte al organizatiei în toamna anului 1933.

Activitatea pe tarâm cultural

Înca din anul 1918, Alexandru Aciu a îndeplinit functia de director executiv al bancii „Silvania” din Simleu. De asemenea, a fost ales în functia de director al despartamântului Simleu al Astrei. La fel ca functia de consilier al Reuniunii Femeilor Române Salajene, a îndeplinit-o pâna în anul 1934, când s-a mutat la Cluj. Alaturi de sotia sa, Elena, nascuta Fabian, presedinta a Reuniunii Femeilor Române Salajene, a fost principalul animator cultural al Simleului interbelic.
Salajenii au fost printre primii care au înteles rolul unificarii tuturor asociatiilor culturale. Alexandru Aciu vine cu propunerea de a concentra la un loc toate societatile culturale din Simleu. Ideea a fost îmbratisata de catre toti intelectualii, fara deosebire de apartenenta politica sau confesionala. Banca „Silvania”, prin directorul ei, Alexandru Aciu, punea la dispozitie, gratuit, o serie de spatii din localul sau, în care sa se poata întruni toate societatile culturale, si sa-si uneasca eforturile în vederea desfasurarii unei mai bune propagande culturale si sociale în satele salajene. Asadar, destinatia lacasului era ca el „sa cuprinda cu caldura si dragoste româneasca sufletele, cari poarta dorul sincer de consolidare sociala”.
Alexandru Aciu a sprijinit si actiunile culturale ale studentilor salajeni grupati în Societatea culturala „Salajana”, a carei presedinte de onoare era Iuliu Maniu. Anual, societatea organiza petreceri dansante în Simleu pentru a strânge fonduri necesare desfasurarii unor activitati culturale ca înfiintarea de biblioteci poporale sau cinstirea memoriei înaintasilor. În acest sens, au reusit ridicarea bustului lui Simion Barnutiu, în anul 1930, în fata liceului care-i poarta numele si astazi.
Cu ocazia unei astfel de manifestari cultural-artistice din anul 1925, Alexandru Aciu publica un articol referitor la importanta evenimentului pentru viata culturala a simleuanilor. El afirma, printre altele, ca intelectualii simleuani erau „veseli de-a saluta” în mijlocul lor „echipa aleasa viitorului: studentimea univeritara româna”. Subliniaza ca cei de o vârsta cu el reprezentau mai mult trecutul, dar care nu s-a scurs în zadar pentru ei, deoarece, spune el, „am pus si noi fiecare un fustel la scara pe care voi urcati spre culme”. În conceptia lui, generatia tânara reprezenta cu siguranta viitorul, ea fiind „puterea, forta, încrederea, inima curata, creerul neatins de boale al neamului (…) caci sunteti fiii nostri, nadejdea copiilor nostri, cari vor fi sprijiniti de voi (…) caci pe voi va asteapta oficiul, catedra, averea si munca noastra, sa le conduceti, sa le pastrati, sa le sporiti, prin voi vom învia cei stinsi ca pasarea Phoenix …”. Le aminteste, totodata, ca în viata sunt multe obstacole, deceptii si deziluzii si îi sfatuieste sa se pazeasca de lacomie, nedreptate, de îngâmfare si de lene, deoarece „ele sunt otrava inimii si sufletului”, îndemnându-i sa treaca râzând peste obstacole, pastrându-si inima curata.
La împlinirea a zece ani de existenta al societatii culturale studentesti, în anul 1931, pentru contributia si sprijinul pe care le-a acordat, Alexandru Aciu a fost ales ca membru de onoare al societatii.
Alexandru Aciu a fost si un bun publicist. Înca din studentie a publicat în ziarele Gazeta Transilvaniei, Tribuna etc. A scris numeroase bucati literare si recenzii în Tribuna Literara, Familia, Românul, Gazeta de Dumineca si articole politice în Tribuna Poporului si Libertatea. Din anul 1925 devine proprietar al prestigiosului ziar simleuan, Gazeta de Dumineca.
În timp ce se afla pe front i-a decedat prima sotie, cu care a avut 4 copiii, trei fete si un baiat. Dupa razboi s-a casatorit cu Elena Fabian, care era si ea vaduva. Ea a fost profesoara la liceul de fete din Beius si în urma mortii sotului sau, fruntasul national-român, dr. Munteanu, s-a casatorit cu Alexandru Aciu si s-a stabilit la Simleu.
Pentru meritele sale deosebite, Alexandru Aciu a fost decorat cu „Steaua României”, în grad de cavaler si cu „Vulturul României”, în grad de ofiter.

Sarbatorit de salajeni si de clujeni

În anul 1934, pe data de 1 februarie, dupa 36 de ani de activitate, din care 14 în Salaj, sotia sa, Elena Aciu se pensioneaza. În acelasi an, familia Aciu se muta în Cluj. Pe data de 21 mai 1934, de sfintii Constantin si Elena, la Simleu, se organizeaza o emotionanta sarbatoare de adio a salajenilor fata de familia Aciu. La sarbatoare a participat întreg Salajul, în frunte cu marele om politic, Iuliu Maniu, precum si numeroase personalitati cu care familia Aciu a colaborat.
În anul 1935, Alexandru Aciu, alaturi de alti fruntasi ai P.N.t, a fost sarbatorit de catre conducerea organizatiei partidului din Cluj, la împlinirea a 60 de ani de viata. În discursul rostit cu aceasta ocazie facea o sinteza a întregii sale activitati si crez politic, un adevarat testament moral-politic: „În viata noastra am râvnit la un singur lucru: sa pazim cu sfintenie ceiace în casutele noastre am vazut: credinta stramoseasca, românismul si prietenii. În viata trebuie sa te comporti în asa fel cu prietenii tai, încât sa stii ca ai prieteni si te poti bizui pe ei. Prieteni buni am avut noi în voi toti. Fara de pilda si ajutorul vostru noi n-am putut ajunge aici. Va multumesc si eu din tot sufletul pentru dragostea ce mi-ati aratat-o si va asigur de aceleasi sentimente”.

Refugiat si urmarit de Securitate

În urma Dictatului de la Viena din data de 30 august 1940, familia Aciu a fost expulzata din Cluj. Alexndru Aciu si a functionat ca notar în localitatea Ineu din judetul Arad.
Dupa razboi a revenit la Cluj, unde a îndeplinit functia de notar public pâna spre sfârsitul vietii. Din nefericire, a intrat si el sub lupa Securitatii, care i-a deschis dosar de Urmarire Informativa, încadrându-l cu informatori. Desi se afla la o vârsta înaintata si era bolnav, autoritatile comuniste doreau sa afle ce gândeste despre regimul asa-zis de „democratie populara” si cât de „periculos” era pentru regim. Astfel, la 23 iulie 1951, delatorul cu nume de cod „Ilie Popescu” raporta organelor de securitate urmatoarele: „În fata Tribunalului am întâlnit pe notarul public Aciu Alexandru si am stat de vorba cu dânsul.
S-a plâns ca este bolnav si cu greu poate sa umble, traeste foarte greu ca biroul nu-i aduce nici un venit si impozitul trabuie sa plateasca. Sa gândeste sa demisioneze ca sa scape de plata impozitului.
Întrebându-l ce crede de situatia politica, daca nu crede sa vina în curând o schimbare? La aceasta mi-a raspuns ca nu vede în curând nicio posibilitate de schimbare.
Chiar daca va veni nu va veni deodata ci în mod evolutiv si cei batrâni nu crede sa mai ajunga acele zile.
Evenimentele în viitor nu pot fi vazute, si semne de schimbari nu se vad. –
Se plângea de povara batrânetelor, are 76 ani, spune ca nu este bine sa traiesti asa de mult, e mai bine sa mori de tânar, daca nu ai raspunderi familiare”.
Acelasi „Ilie Popescu”, la 15 septembrie 1951 raporta urmatoarele: „Azi fiind Duminica am întâlnit venind de la Catedrala în Piata Malinovschi pe Dr. Alexandru Aciu, notar public.
Am stat de vorba, întrebându-l între altele ce crede de situatia politica. A spus ca lumea merge înainte dupa anumite legi ale evolutiei sociale si economice si nu se schimba de pe o zi, pe alta. Trabuie sa intervina evenimente exceptionale cari sa schimbe brusc cursul istoriei. Ori, momentan nu sunt semne cari sa lase a se întrevede o schimbare brusca. Cine îsi face iluzii se însala. A mai spus ca nici nu-i place sa mai discute si sa auda de politica, e multumit daca are cu ce trai de azi pe mâine, caci viata lui de acum înainte este necaz si chin, fiind bolnaviciosi si el si sotia”.
Dintr-o alta nota informativa a aceluiasi delator, datata 9 noiembrie 1951 reiese ca Alexandru Aciu era la curent si cu situatia internationala: „Azi am întâlnit pe batrânul Dr. Aciu Alexandru notar public în Piata Malinovschi. L-am întrebat ce stie nou si ce crede despre situatia politica dupa alegerile din Anglia si dupa venirea la putere al lui Churchil. La aceasta a spus ca nici batrânul Churchil nu va mai putea face nimic, caci imperiul englez e pe duca si nu-l va mai putea salva acest mosneag de aproape 80 de ani. Vor cauta o împacare si poate pe socoteala tarilor mici caci cei mari de multe ori s-au împacat pe socoteala celor mici. În istorie sunt atâtea exemple.
Sa nu-si faca nimeni aluzii (iluzii – n.n.). Apoi s-a plâns ca este bolnav si numai cu greu poate umbla, fiind batrân de 76 ani.
Dr. Aciu Alexandru fiind bolnavicios se preocupa mai mult de boala sa. Iese putin si convine cu putina lume, nu are informatii. Nu prezinta nici un fel de interes pe plan politic.
Securitatea s-a convins ca Alexandru Aciu era grav bolnav si nu mai era interesat de politica. Dupa alti câtiva ani de suferinta, s-a stins într-un nemeritat anomimat, pe data de 15 ianuarie 1954, fiind înmormântat în Cimitirul din Cluj.