Reprezentantii zonei spun ca nu au avut timp sa-si pregateasca un candidat pentru conducerea sindicatului
Sindicalistii din invatamant din bazinul Jibou si Valea Somesului contesta alegerile la nivel judetean programate pentru azi. Pop Cozac Emil, reprezentantul cadrelor didactice membre spune ca, in conformitate cu regulamentul, ar fi trebuit anuntati din timp ca sa se poata organiza si sa-si desemneze delegatii, care la randul lor isi aleg liderii la nivel superior. „Am aflat intamplator de alegeri, prin intermediul unui mail primit pe site-ul scolii Lucian Blaga din Jibou, la care nu am acces tot timpul, nu printr-un anunt oficial, care trebuia sa fie afisat in incinta scolii”, a spus Cozac.
Eusebiu Lehene, liderul pe judet al sindicatului din invatamant pe judet ne-a declarat ca in 28 martie sunt alegeri numai pe Jibou, nicidecum alegeri la nivel judetean. „Probabil cei de acolo au inteles gresit, dar alegerile judetene s-ar putea sa aiba loc saptamana viitoare. Vinerea aceasta se va stii mai precis,noi ne-am fi dorit sa aiba loc saptamana viitoare, dar nu stim sigur inca. Le vom organiza in functie de programul unitatilor de invatamant care au programul |coala Altfel saptamana viitoare”, a spus Lehene.
Scrisoare deschisa pentru liderii sindicatului independent Didactica Jibou
Cadrele didactice din bazinul Jibou si Valea Somesului, membre de sindicat, consideram injusta organizarea alegerilor liderilor sindicali responsabili in cadrul asociatiei sindicale sus-amintite. In primul rand, orice alegeri democratice si libere incep, firesc, cu alegerea liderilor pe unitati de invatamant, apoi pe orase si judet. Aceasta este calea fireasca in orice alegeri responsabile, transparente si corecte. De accea dorim sa urmati macar anul acesta, procedura legala, corecta si transparenta. Avand in vedere faptul ca alegerile la nivel judetean au loc joi, 28 martie,a.c, va rugam sa luati masurile care se impun pentru decalarea lor pe o alta data. Nu mai traim in timpuri comuniste! Dorim o atitudine demna de niste persoane responsabile. Asteptam ca anunturile in legatura cu alegerea sa fie facute public in timp util, iar la alegeri sa poata participa si sa-si depuna candidatura orice membru de sindicat. Dorim alegeri corecte, in ordinea corecta. In numele cadrelor didactice membre,
Prof. Pop Cozac Emil