Procurorii ii dau pe mana justiţiei pe cei care au devalizat Elcondul

imagine-articol0_47389

 

 

 

Cum a fost pusă la pământ cea mai mare fabrică de conductori din cupru din România


Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus miercuri (7 octombrie) trimiterea în judecată a inculpaţilor Horia Simu, Avasilichioaei Ghiorghe şi Ardelean Radu Cristian, pentru devalizarea fabricii SC Elcond SA Zalău.

Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată. Procuro-rii au constatat că, în cursul anului 2004, Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe şi Ardelean Radu Cristian au acţionat concertat, în urma unei înţelegeri prealabile, şi au transferat activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti şi SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, unde inculpaţii aveau interese, scopul fiind de a dobândi foloase materiale pentru aceste societăţi.

Ingineria gestiunii frauduloase

Procurorii descriu modul de acţiune al celor trei. Avasilichioaei Ghiorghe avea calitatea de director general al SC Elcond SA Zalău, calitate în care a administrat bunurile acestei societăţi. La 1 iulie 2004 a încheiereat un contract fictiv de împrumut şi convenţiil de dare în plată cu Ardelean Radu Cristian, care deţinea la momentul respectiv funcţia de preşedinte AGA, calitate în care l-a împuternicit pe Avasilichioaie Ghiorghe să încheie contracte cu SC Cuprom SA, la care preşedinte AGA era Simu Horia. Simu deţinea şi funcţia de reprezentant legal al SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, administrator al SC Elcond SA. Au transferat astfel activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti. Active în valoare de 24.230.432 de lei la valoarea din anul 2004 (rata inflaţiei pentru perioada 2004 – 2015 este de 63,5 la sută)!
Totodată, prin acţiunile inculpaţilor Simu Horia, Avasilichi-oaei Ghiorghe şi Ardelean Radu Cristian a fost vândut în anul 2004 activul aparţinând SC Elcond SA denumit „Locuinţă de serviciu” către SC Nordexo Manufacturing SRL, unde administrator unic era Simu Horia. stop_coloana
Simu Horia, în calitatea de administrator unic al SC Nordexo Ma-nufacturing SRL Bucureşti, care era administrator al SC Elcond SA în perioada 23.10.2003 – 28.02.2005, şi Avasilichioaei Ghiorghe, în calitate de administrator unic al SC Elcond SA, din data de 28.02.2005 până la data de 16.02.2006, nu au efectuat demersurile necesare pentru încasarea creanţei de 6.463.897 de lei (64.638.975.700 lei vechi) pe care SC Elcond SA Zalău o avea de încasat de la SC Phoenix SA Baia Mare, fapt pentru care aceasta s-a prescris şi a fost trecută în contabilitate la pierderi din creanţe la data de 14.12.2007.
Persoanele vătămate în dosar sunt cei 7.107 de foşti acţionari ai SC Elcond Zalău. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Zalău.

Istoria declinului fabricii din Zalău

În anul 1990, fabrica din Zalău a fost transformată într-o companie pe acţiuni. Cam de aici începe să se clatine istoria celei mai mari fa-brici de conductori de cupru din România. În urmă cu câţiva ani, un grup de foşti angajaţi ai Elcond/Cuprom, acţionari minoritari, declarau pentru un ziar central că fiecare dintre proprietarii care s-au perindat pe la Elcond/Cuprom de la privatizarea sa de către Fondul Proprietăţii de Stat „a bătut câte un cui în sicriul fabricii”. Declinul propriu-zis a început cu indienii de la Allied Deals, o firmă din Marea Bri-tanie ce a cumpărat 51 din acţiunile fabricii. În 2002, firma engleză a început să aibă probleme financiare. Pe fir a intrat un lichidator din Olanda care a vândut Elcondul unei asocieri de firme cu sediul în Cipru. Noii proprietari au ales o firmă din Bucureşti pentru a le administra afacerile din România, adică fabrica din Zalău şi uzina “Pheonix” din Baia Mare. Prin “inginerii” economice, Elcondul a ajuns să fie vândut noului Cuprom înfiinţat la Bucureşti, în contul unei datorii despre care acţionarii spun că nu a existat niciodată. În tot acest timp, peste 90 la sută dintre angajaţii societăţii au fost disponibilizaţi, iar secţiile închise una după alta.