Un bărbat de 35 de ani a fost depistat în trafic, de către polițiști, sub influența substanțelor psihoactive.
El a fost oprit marți, 27 octombrie, pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu. Acesta a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Însă, pentru că avea un comportament necorespunzător, şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În mașina lui au fost găsite substanţe în privinţa cărora poliţiştii au suspiciunea că ar fi interzise. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.