decembrie 5, 2025

Primăria Zalău anunţă că firma Brantner ia de azi locul AVE pentru colectarea gunoiului

primria-zalu-anun-c-firma-brantner-ia-de-azi-locul-ave-pentru-colectarea-gunoiului0_54585

Primăria Zalău anunţă că începând de azi, 8 martie, noul operator de colectare a deşeurilor în municipiu este reprezentat de Asocierea SC Brantner Environement SRL şi SC Brantner Servicii Ecologice SA. Incheierea contractelor cu noul operator a început din 1 martie.
Casieria şi Biroul Relaţii cu publicul se găsesc pe strada Corneliu Coposu, nr. 3, Corp B, parter (clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie Sălaj, accesul se face prin spatele clădirii). Numărul de telefon pentru informaţii, sesizări şi dispecerat este 0360.100.555.
Redăm mai jos programul de colectare a deşeurilor anunţat de Primăria Zalău.
În zona urbană, în zona de blocuri, colectarea deşeurilor biodegradabile se va realiza zilnic, iar colectarea deşeurilor reciclabile, hârtie şi carton, plastic şi metal se va face de două ori pe săptămână; sticla se va colecta o dată la două săptămâni.
În zona urbană, în zona de locuinţe individuale (case şi vile) colectarea deşeurilor biodegradabile stop_coloana (fracţia umedă) şi colectarea deşeurilor reciclabile (fracţia uscată – PET, hârtie, sticlă, metal) se realizează săptămânal, adică odată pe săptămână.
În localitatea Stâna, colectarea deşeurilor biodegradabile (fracţia umedă) şi colectarea deşeurilor reciclabile (fracţia uscată – PET, hârtie, sticlă, metal) se realizează o dată la două săptămâni.
Colectarea deşeurilor reciclabile se va face în saci special inscripţionaţi, aceştia urmând să fie distribuiţi începând cu data de azi, 8 martie, în fiecare zi de colectare.