Odată cu primarul, în faţa instanţei sunt aduşi mai mulţi funcţionari şi angajaţi ai Primăriei din Cehu Silvaniei
Primarul oraşului Cehu Silvaniei, Andrei Varga, a fost trimis în judecată marţi, pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, alături de mai mulţi funcţionari publici şi angajaţi din primăria Cehu Silvaniei. Este vorba de decontări ilegale la contracte de lucrări efectuate pe domeniul public al oraşului.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, primarul în funcţie al oraşului Cehu Silvaniei, Varga Andrei, pe perioada exercitării atribuţiilor de serviciu, a semnat un act adiţional la un contract de lucrări prin care a majorat nelegal cu suma de 74.979,84 lei preţul unui contract de lucrări încheiat între primăria Cehu Silvaniei şi SC Drum Construct SRL, iar ulterior a dispus plata acestei sume de bani, prejudiciind bugetul local.
Pro Lotus SRL – altă firmă „prietenă” pe bani de la stat
În 2011, edilul a mai făcut o pagubă şi Fondului de Mediu, cu SC Pro Lotus SRL, aprobând în mod abuziv situaţiile de plată care au dus la un prejudiciu de 39.330,26 lei. Primarul Varga ar mai fi semnat un procesul-verbal de recepţie şi un altul la terminarea lucrărilor, cunoscând că acestea conţin aspecte false, în favoarea SC Pro Lotus SRL, pentru decontări din partea Administraţiei Fondului stop_coloana pentru Mediu pentru proiectul „Amenajarea parc nou în oraşul Cehu Silvaniei”, spun procurorii zălăuani.
Ceilalţi zece acuzaţi
Alături de Andrei Varga, sunt trimişi în jujdecată Vele Liviu, diriginte de şantier, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual (6 acte materiale), Vaida Iulia, funcţionar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (5 acte materiale), Bulgărean Emil, funcţionar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, Szigyarto Laszlo-Attila, funcţionar public, pentru fals intelectual (2 acte materiale), Cuceu Vasile, funcţionar public, pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, Domokos Francisc, funcţionar public, pentru fals intelectual în formă continuată, Perşe Remus, pentru complicitate la abuz în serviciu, Chiş Dumitru, pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual (4 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, Dumbravă Cristina, pentru fals intelectual, Scutaru Cristina-Georgiana, pentru fals intelectual.