decembrie 5, 2025

Primarul anunța ca o saracie urata paște Zalaul

imagine-articol0_49426

Radu Capîlnașiu, primarul Zalaului, s-a aflat saptamâna trecuta la o întâlnire în București, în calitatea sa de membru în Comitetul director al Asociației municipiilor din Regiunea de Nord-Vest. Acolo au fost dezbatute probleme privind accesarea fondurilor europene la nivel de municipii, dar și delicata situație a șoselei ocolitoare a municipiului Zalau. Per ansamblu, Zalaul iese destul de vitregit de soarta, din ce ne-a declarat vineri primarul.

Fonduri insuficiente pentru infrastructura și învațamânt

Radu Capîlnașiu a informat în legatura cu gestionarea fondurilor europene alocate celor șase municipii din Regiunea Nord-Vest.
A fost alocata suma de 33 de milioane de euro pentru mobilitatea urbana din șase municipii (reabilitarea infrastructurii, dotari pentru mijloacele de transport). Bani puțini, zice primarul, care abia ar ajunge pentru bulevardul Mihai Viteazu și pentru strada 22 Decembrie. Și asta a fost considerata prioritate.
A doua prioritate, de alfel obligatorie, este învațamântul (repararea și reabilitarea imobilele care gazduiesc școli și gradinițe). În acest sector s-au alocat 11 milioane de euro pentru șase municipii din regiunea de Nord-Vest. Primarul Zalaului susține ca sunt fonduri insuficiente pentru investițiile care sunt de realizat în municipiul de sub Meseș. Numai reabiliatare Grupului Școlar „Voievid Gelu”, unde nu s-au mai facut lucrari de 25 de ani. și creșa și gradinița din cartierul Meseș ar costa mai mult de cele aproape doua milioane de euro cât revine municipiului Zalau.

Mai tragem speranțe cu centura Zalaului

În legatura cu șoseau de centura nrterminata a Zalaului, Radu Capîlnașiu da din nou speranțe și spune ca a reușit sa întoarca situația în favoarea municipiului, dupa ce Ministerul Apararii Naționale a dat aviz negativ privind mutarea Poligonului de la Aghireș.
„Am reușit sa determin reanalizarea situației, atfel ca terenul pe care se afla poligonul va ramâne în continuare la Ministerul Apararii, dar nu va fi folosit ca stop_coloana poligon, ceea ce permite construirea șoselei de centura în apropierea lui. Totodata, în zona se va putea construi și barajul de retenție pentru protecția Zalaului fața de eventualele inundații.”
Numai ca partea a doua a centurii Zalaului a ieșit din din perioada a finanțare europeana, din cauza întârzierilor provocate de birocrație. S-ar putea, totuși, ca în PNDR 2014 – 2020, pentru șoseaua ocolitoare sa se dea aviz pozitiv prin Compania Naționala de Autostrazi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și sa fie finalizata peste vreo patru ani, a spus vineri primarul Capîlnașiu.

Ghidurile de finanțare încurca accesarea banilor europeni

Îngrijorator este faptul ca, deși ne aflam în al treielea an de la declanșarea PNDR 2014 – 2020, înca nu s-a dat drumul la Ghidurile de finanțare în forma finala și ni se reproșeaza ca nu accesam fonduri europene, spune primarul, subliniind blocajul provocat de ghidurile care se schimba de la o zi la alta, în timpul jocului. „Ce e valabil astazi, mâine nu mai este”, spune Capîlnașiu pentru a sublinia de ce nu pot fi accesați banii europeni.

Scade procentul de impozitare pentru cladirile nerezidențiale

La întâlnirea de la București la care a participat și prim-edilul Zalaului s-au adus în dezbatere și noile modificari ale normelor de aplicare a Codului Fiscal. Cea mai importanta modificare este scaderea procentului la impozitele pe cladiri care nu au scop rezidențial. Astfel, în municipiul Zalau, pe astfel de cladiri se va aplica o reducere a procentului de la 1,3 la suta la 0,6 la suta. Ce ne facem însa cu cei care și-au achitat deja impozitul pe anul 2016. Li se va returna diferența, ori ce-i trecut e bun trecut?