Marin Nițu preia Prefectura cu gandul ”sa schimbe foaia”
Noul prefect al județului Salaj, Marin Nițu, numit saptamâna trecuta de Guvernul condus de Dacian Cioloș, a preluat sâmbata mandatul de la prefectul demisionar, Ionel Ciunt.
La instalarea în funcție a noului reprezentant al guvernului în teritoriu a fost prezent Constantin Mihart, Director General din cadrul Direcției Generale pentru Îndrumarea și Controlul Instutuției Prefectului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Noul prefect se delimiteaza clar de politica și practica nepotismului
Marin Nițu și-a prezentat sâmbata și prioritațile pe care le are în aceasta funcție, în condițiile în care, cel mai probabil, mandatul lui se va încheia dupa alegerile generale din toamna, când la București se va forma un nou guvern politic.
„Ma întorc azi în instituția în care în perioada 1990 – 2009 m-am format ca profesionist în administrația publica și la a carei organizare și buna funcționare, cu toata modestia, îmi permit sa afirm ca am contribuit de-a lungul anilor. Pot sa spun ca ma pricep sa fac câteva lucruri bine, sa respect legile și sa le aplic în litera și spiritul lor, sa știu ca banul public aparține statului și trebuie folosit spre binele cetațenilor, sa-mi respect colaboratorii și sa-i apreciez exclusiv dupa competența și onestitatea manifestate în cadrul instituției, sa țin la prestigiul instituției și sa contribui la el prin activitate și comportament. În același timp, în întreaga mea cariera, dar și de aici înainte, nu m-am priceput sa fac politica, sa-mi promovez rudele, sa profit de poziția mea spre a avea diverse avantaje, sa ma pun în situația de a ma transforma dintr-un om liber într-unul șantajabil”, a spus Nițu la învestirea sa. stop_coloana
Marin Nițu vrea eficientizarea Instituției Prefectului prin debirocratizare, profesionalizare și depolitizare
Marin Nițu și-a trasat opt obiective de care vrea sa țina cont în acest mandat, indiferent de durata lui. Spune ca vrea sa asigure la nivelul județului adplicarea și respectarea Constituției, a legilor, ordonanțelor și hotarârilor Guvernului, dar și a celorlalte acte normative, a ordinii publice, precum și a programului de guvernare a cabinetului Cioloș.
Nițu își mai dorește eficientizarea Instituției Prefectului, prin reducerea birocrației și simplificarea procedurilor de lucru pentru administrația publica.
Pe agenda de lucru a prefectului Nițu se mai afla pregatirea și organizarea alegerilor locale și parlamentare în condiții de transparența, corectitudine și obiectivitate, dar și definitivarea aplicarii legilor proprietații în acest an.
Nițu își mai propune monitorizarea modului în care secretarii de unitați administrativ-teritoriale, orașe și comune, își îndeplinesc atribuțiile specifice, dar își dorește și sa îmbunatațeasca managementul resurselor umane și sa realizeze un corp profesionist de funcționari publici, stabil și neutru din punct de vedere politic. Prefectul mai dorește sa realizeze întâlniri de lucru cel puțin odata pe trimestru cu primarii și secretarii unitaților administrativ teritoriale.
Un alt obiectiv ca o promisiune pentru salajeni este mai multa transparența din partea serviciilor publice din Prefectura Salaj în activitatea cu cetațenii, și mai multa aplecare din partea funcționarilor publici spre interesul cetațenilor.
