Prezenţa ursului a fost semnalată, în ultima perioadă, în mai multe zone ale judeţului, chiar dacă habitatul natural al acestui asnimal nu include pădurile de pe raza Sălajului. În acest context, autoritățile ( Instituţia Prefectului Sălaj, în colaboraee cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj şi Direcţia Silvică Sălaj) au întocmit o hartă cu localităţile în unde au fost văzute exemplare de urs în acest an.
Potrivit autorităților, prezenţa ursului a fost semnalată în Bogdana, Huta, Poic, Sângeorgiu de Meseş, Buciumi, Zalău, Bălan, Gâlgău Almaşului, Gârbou, Călacea, Hida, Racâş, Stupini, Strâmba, Ileanda (Valea Pietricelei, Valea Cormenișului), Cheud, Vădurele, Lozna, Rus, Şimişna, Valea Hrăii, Teștioara, Băbeni (Valea Clițului), Adalin, Husia, Cizer (Măgura Priei).
Specialiştii spun că, în general, prezenta ursului în Sălaj este legată de anumite perioade de tranzit, făra ca acesta să se stabilească în zonă, care este în afara arealului speciei, acest animal fiind capabil să parcurgă, la nevoie, zeci de kilometri pe zi.
Nu mergeți singuri în pădure!
Pentru a evita întalnirea accidentală cu ursul în pădure, silvicultorii sălăjeni recomandă câteva reguli de bază: nu mergeţi singuri în pădure, faceţi zgomot, dar nu prea puternic, pentru a vă face cunoscută prezenţa (vorbiţi, fluieraţi, cântaţi) astfel încât ursul să se poată retrage din zonă; evitati desișurile și zonele cu copaci groși doborâţi, cu rădăcinile scoase din pământ, întrucât sunt zone în care ursul ar putea încerca să se adăpostească; trebuie evitate văile adânci şi zonele cu maluri sau peşteri, în care ursul s-ar putea adăposti pe timpul zilei; trebuie evitate deplasările în pădure seara târziu sau noaptea, întrucât ursul este mult mai activ în această perioadă; dacă aveţi câine şi vă însoţeste în pădure, acesta trebuie ţinut în lesă, întrucât poate agita animalele sălbatice.
În situaţia unei întâlniri accidentale, nu fugiţi în momentul în care vedeţi ursul. E recomandat să vă opriţi şi vă retrageţi încet, cu faţa spre animal, pe acelaşi traseu pe care aţi venit. Nu faceţi gălăgie puternică atunci când ursul este foarte aproape, întrucât s-ar putea să-l agite şi mai tare şi să-l determine să atace. Nu vă poziţionaţi între puiul de urs şi mama acestuia, întrucât aceasta va considera că vreţi să-i atacaţi puiul şi va deveni foarte agresivă. Dacă totuşi ursul aleargă spre dumneavoastră, este recomandat să lăsaţi un rucsac sau obiecte personale, în speranţa că ursul se va opri la acestea şi nu va mai continua atacul.
Autoritățile au legiferat metodele de intervenție rapidă, atunci când apare ursul. Primarii sau viceprimarii sunt membri în echipa de intervenție.
În 26 iulie, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților.
Legiuitorul a stabilit anumite metode de intervenție rapidă, ce se aplică gradual, de către o echipă de intervenție formată din primarul/viceprimarul localității, personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului și medicul veterinar. Această echipă de intervenție poate acționa doar în interiorul localităților.
Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează treptat, începând cu metoda alungării, iar extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în anumite situații, cum ar fi dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizări și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare, dacă siguranța și securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol, dacă siguranța și securitatea membrilor echipei de intervenție sunt puse în pericol, dacă exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și devine agresiv, dacă exemplarul de urs în cauză este prins într-o capcană neautorizată, prezintă răni și devine agresiv, dacă exemplarul de urs în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.
Pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea și relocarea ori extragerea prin eutanasiere a exemplarelor de urs, unitatea administrativ-teritorială poate încheia contract de prestări servicii cu medicul veterinar de liberă practică, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Modelul de contract de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, se va elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
În cazul apariţiei unui urs în intravilanul localităţilor, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția imediată se face de către orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgență 112.
am vazut doi ursi pe strada Tipografiei din Zalau , la coada lacului…au si barlogul acolo …