Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la gaze şi energie. Ministrul Sebastian Burduja a declarat vineri că, într-o săptămână – două, va promova în acest sens un act normativ în Guvern, după obţinerea tuturor avizelor necesare.
”Ne dorim menţinerea acestei scheme de compensare-plafonare şi protejarea consumatorului român, casnic şi non-casnic. E foarte important să ai stabilitate când ai invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, când ai conflict în Orientul Mijlociu, când ai perspectiva finalului de an. La finalul acestui an, ştiţi bine, acordul dintre Ucraina şi Rusia/Gazprom expiră practic şi există posibilitatea sistării acelor livrări de gaze. Deci, e o situaţie internaţională regională în dinamică rapidă, impredictibilă şi e foarte important ca România să-şi protejeze clienţii finali. Având în vedere reducerea preţurilor la gaze şi la energie electrică faţă de criza energetică, luăm în calcul anumite măsuri împreună cu ANRE – şi au fost discuţii tehnice cu ANRE şi cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF, care nu urmăresc modificarea plafoanelor, ci o serie de alte măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români. Deci, sub nicio formă facturile nu vor creşte, ele au şanse să scadă şi în următoarea săptămână vom promova un asemenea act normativ în Guvern, după ce obţinem toate avizele necesare. O săptămână – două…”, a precizat ministrul Energiei.
Totodată, Sebastian Burduja a mai spus că diferenţa suportată de statul român s-a redus în mod substanţial faţă de perioada de vârf a crizei energetice, iar pentru că preţurile din piaţă au scăzut şi un furnizor cumpără mai ieftin astăzi gazul şi energia electrică înseamnă că vine la decontare cu sume mult mai mici.
„Pe segmentul casnic, furnizorii au venit de prin august anul trecut cu zero sume la compensarea de către statul român. Deci, mecanismul în sine funcţionează. Important este că furnizorii se pot duce şi sub aceste plafoane şi ei se duc şi astăzi. Furnizorii la gaze au un preţ total, inclusiv TVA, de 0,28 lei, 0,29 lei kilowatt-oră, ceea ce e sub plafonul de 0,31 lei kilowatt-oră. Deci, diferenţa între preţul mediu de achiziţii al furnizorului şi aceste plafoane, deci preţul de la factură pe care îl văd românii, este tot mai mică şi în unele cazuri chiar a fost zero şi asta poate confirma ANRE”, a subliniat oficialul.