Se scumpesc si laptele, carnea, legumele
rn
Pretul pâinii ar putea sa creasca între 15-20% pâna în decembrie, influentat de productia grâului din acest an, care în unele zone ale tarii a fost afectata de vremea capricioasa, avertizeaza, intr-o declaratie pentru Mediafax, Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara.
„La pâine nu s-a modificat pretul fata de anul trecut, de acum încolo se poate modifica pentru ca vremea capricioasa a cam afectat productia. Pâna la finalul anului s-ar putea înregistra o crestere cu 15-20%”, este citat presedintele Sindicatelor Federatiei din Indutria Alimentara.
Liderul sindicatelor din industria alimentara spune totodata ca se asteapta cresteri de pret si la lapte, carne si legume. Acesta spune ca "la lapte este o crestere de 8%", in conditiile in care în alte tari membre ale Uniunii Europene, pretul a scazut cu 12%, iar România importa circa 25% din laptele pentru procesare.
În privinta legumelor, cresterea de pret este justificata prin faptul ca volumul importurilor creste în perioada „moarta” din punct de vedere al productiei, iar in perioada octombrie – martie se importa peste 80% din legume si fructe, spune Dragos Frumosu. Totodata, Institutul National de Statistica arata ca în primele noua luni din acest an, preturile cartofilor au crescut cu peste 20%.
În privinta carnii de porc, presedintele sindicatelor din industria alimentara spune ca importurile vor creste la peste 80% din cauza pestei porcine africane, dupa ce acestea scazusera pana la 55% inainte de aparitia bolii la porci in tara noastra.