Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a decis sa mentina si dupa 1 aprilie tariful la gazele naturale furnizate populatiei, au declarat, luni, agentiei MEDIAFAX surse din cadrul institutiei. „Decizia este ca tariful la gazele naturale pentru populatie sa ramana nemodificat in al doilea trimestru al anului”, au afirmat sursele citate. La sfarsitul anului trecut, reprezentantii ANRE au declarat agentiei MEDIAFAX ca tariful gazelor ar putea fi mentinut pana in trimestrul al treilea al anului viitor, cand ar putea chiar sa scada, ca urmare a reducerii cotatiilor pentru barilul de petrol si a pretului gazelor din import.
Tariful gazelor naturale si al electricitatii furnizate populatiei au ramas nemodificate si in primul trimestru al acestui an, in timp ce pretul electricitatii platit de consumatorii industriali a crescut cu circa 1,5%, de la 1 ianuarie, din cauza intrarii in reparatii planificate a unor grupuri hidroelectrice si a volatilitatii prognozei consumului de energie electrica pentru anul 2009, in contextul crizei financiare.
Tariful gazelor naturale a crescut anul trecut de doua ori, respectiv cu 8,5% din luna februarie si cu 12,5% de la 1 iulie.
Pretul gazelor pentru populatie, nemodificat si in al doilea trimestru
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...