Ediţia din acest an a Cupei Europei la 10.000 m a fost găzduită de Stadionul „RCOP” din Minsk, Belarus.
La startul întrecerilor individuale, dar mai ales în cel pe echipe, s-au aliniat un număr redus de competitori, 35 la masculin, respectiv 41 la feminin.
Cea mai bună clasare realizată de un sportiv român în capitala Belarusului a aparţinut fondistului Nicolae Soare care a terminat cursa pe locul 1 în seria B şi pe locul 8 în clasamentul general cu un rezultat de 29 de minute, 18 secunde şi 33 de sutimi, performanţă care reprezintă un nou record personal pentru alergătorul născut în municipiul Buzău dar care acum concurează sub culorile CSM Bacău.
În competiţia feminină România a fost reprezentată de cinci tricolore, iar printre ele s-a aflat şi o sălăjeancă, Paula Todoran de la CSM Zalău.
Cursa de 10.000 de metri a fost programată la exact o zi după ce alergătoarea născută în Românaşi a împlinit vârsta de 32 de ani.
Din păcate, Paula nu a reuşit să-şi facă cadou de ziua de naştere un nou record personal pe distanţa de 10.000 de metri şi a terminat cele 25 de tururi de pistă pe locul 11 în seria B şi pe locul 27 în clasamentul general cu o performanţă de 34 de minute, 48 de secunde şi 85 de sutimi.
Cea mai bună clasare a unei atlete din ţara noastră a aparţinut Roxanei Bârcă, clasată pe locul 4 în seria B şi pe locul 10 în clasamentul general cu un rezultat de 33’46’’65.
În competiţia feminină pe echipe, România s-a clasat pe locul 6 după reprezentanta ţării gazdă, Belarus, respectiv Portugalia, Ukraina, Marea Britanie şi Turcia.
Următoarea competiţie internaţională pentru atleţii români are loc peste 10 zile, în Finlanda, unde va fi prezent şi zălăuanul Robert Parge în ştafeta masculină de 4 x 400 de metri.