De vineri, 10 noiembrie, la Șimleu Silvaniei există o piață agroalimentară modernă, pentru sălăjenii de pe Valea Crasnei. Este o investiție importantă, care demonstrează că județul se află într-un proces de dezvoltare, consideră președintele Consiliului județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Construcția noii clădiri, un obiectiv important ce deservește comunitățile locale din bazinul Văii Crasnei, a costat aproape 8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din cota de 6% repartizată de la bugetul județului, iar diferența, din fonduri guvernamentale și de la bugetul local.

“Efortul colectiv, susținut de încrederea în forțele proprii dau roade. Prin astfel de investiții pentru comunitatea noastră, demonstrăm că județul Sălaj se află într-un proces accelerat de dezvoltare. Felicitări domnului primar, felicitări șimleuanilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv atât de necesar pentru locuitorii de pe Valea Crasnei”, a spus Dinu Iancu-Sălăjanu.

La evenimentul de la Șimleu Silvaniei au participat, alături de președintele Consiliului Județean Sălaj, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, primarul Cristian Lazăr, europarlamentarii Daniel Buda și Rareș Bogdan, autorități publice locale și județene.

Anterior inaugurării, președintele Consiliului Județean Sălaj l-a primit, la sediul instituției, pe președintele Senatului, căruia i-a oferit placheta Porta Praetoria – simbol al județului nostru.

Programul zilei a inclus și o vizită la Casa Memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin.