La Zimbor, continuă proiectele de investiții importante pentru întreaga comunitate. Primar al comunei Zimbor încă din anul 2008, Gabriel Mureșan, în strânsă colaborare cu administrația locală, a modernizat străzile, a construit terenuri de sport de ultimă generație, a reabilitat și modernizat unitățile de învățământ, a construit un frumos Cămin Cultural, a reabilitat și eficientizat energetic sediul Primăriei Zimbor însă “perla” tuturor acestor investiții de calitate o reprezintă Dispensarul Medical. Clădirea modernă care deservește peste 1.400 de pacienți este construită la standarde europene, din bani obținuți prin PNDL II, iar serviciile și condițiile oferite sunt “la nivel de Cluj”, ca să cităm din spusele primarului.
Joi, 9 noiembrie, a fost o zi de maximă importanță pentru cadrele medicale și personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în acest dispensar, deoarece primarul comunei Zimbor și administrația locală au finalizat cu brio încă o investiție vitală pentru sănătatea comunității zimborene. Astfel că peste 126.000 de euro, bani europeni, au fost folosiți pentru achiziționarea și dotarea cabinetelor din cadrul Dispensarului Medical Zimbor cu aparatură medicală ultraperformantă, de ultimă generație. Alături de primarul Gabriel Mureșan, medicul de familie Ioana Urs și medicul stomatolog Dumitraș Maria-Teodora, a fost prezent la fața locului, pentru procesul de predare- recepție a noii aparaturi, și Flaviu Bora, specialist și reprezentant al companiei Medist Imaging & P.O.C. din Cluj-Napoca. Acesta a prezentat noua aparatură medicală de top, controlată prin soft-uri de interpretare, care include ecografe dotate corespunzător cu sonde pentru examinarea pacienților adulți și pediatrici; pulsoximetre moderne; holtere pentru monitorizarea eficienta a pacienților cardiaci, cu testare la efort pentru persoanele în vârstă (bicicleta ergonomică); defibrilatoare cardiace (cele mai noi modele utilizate de armata americană și de ambulanțierii români); ecografe ultraportabile, ușor de manevrat, utilizate cu precădere în diagnosticul mobil, al persoanelor imobilizate la pat care, nu se pot deplasa la dispensar; 1 electrocardiograf profesional, dotat cu spirometru pentru teste pulmonare (atât pentru adulți, cât și pentru copii); un aspirator de secreții bronșice; un fibroscop pentru partea de ORL și un laptop pe care rulează softurile de interpretare pentru toate aceste aparaturi. În plus, consumabilele precum hârtia, filtrele, electrozii și manșetele de toate dimensiunile pentru măsurarea tensiunii arteriale au fost incluse, pentru a nu mai fi nevoie de alte achiziții ulterioare.
Am stat de vorbă și cu medicul de familie al zimborenilor, Dr. Ioana Urs, cea care de aproximativ 2 ani și 3 luni, le poartă de grijă sătenilor.
,,De peste doi ani profesez la Zimbor și, ce pot să vă spun, îmi place foarte mult. Iubesc oamenii de aici, locația este minunată, iar colaborarea mai mult decât extraordinară cu Primăria m-a făcut să îmi doresc să rămân aici. Avem în jur de 1.418 pacienți înscriși, atât tineri cât și vârstnici. Problemele cele mai frecvente sunt cele legate de hipertensiunea arterială și, bineînțeles, cele cardiace. Trebuie să te pui în pielea pacientului și să îți dai seama că nu de drag a venit, ci de greu, și să-i fii alături” , ne-a mărturist medicul.
În Dispensarul Medical de la Zimbor funcționează de ceva vreme și un cabinet stomatologic modern, dotat cu aparatura la standarde europene, astfel că locuitorii comunei pot zâmbi și la propriu, și la figurat, cu încredere. Aici se oferă și se asigură servicii de ortodonție și ortopedie dento-facială de cea mai înaltă calitate. Medicul Dumitraș Maria-Teodora, un cadru medical de o rară frumusețe sufletească și de-o aleasă modestie, este cea care se ocupă de sănătatea orală a comunității locale.
Începând cu anul 2023, în cadrul aceleiași instituții medicale, s-a înființat și un cabinet de oncologie, atent condus de către medicul specialist Iancu Claudiu-Vlad. Aici, pacienții cu situații mai delicate de sănătate pot accesa servicii de ecografie generală și îngrijiri paliative, iar o atitudine corectă, asumată și necesară, totodată, face diferența, fiind un sprijin de nădejde pentru aceștia.
,,Oamenii au fost întotdeauna prioritatea mea numărul unu, sunt și vor fi mereu. Mă preocupă bunăstarea, confortul și sănătatea lor. Având o comunitate sănătoasă, suntem mai puternici, împreună! Mă înclin și vreau să le mulțumesc pentru încrederea pe care o au față de mine și, pe această, cale îi asigur încă o dată de sprijinul meu necondiționat” , a declarat primarul Gabriel Mureșan, la finalul evenimentului prilejuit de dotarea cabinetelor medicale cu aparatură modernă, atât de necesară pentru a putea avea grijă de sănătatea comunității locale.