Metoda de preparare si pastrare a vinului pentru casa se recomanda numai pentru amatori care prepara cantitati mici. Unitatile de vinificatie au alte metode tehnologice care sunt tratate in diferite lucrari de specialitate.
Se folosesc soiuri de struguri care cresc pe langa casa;Tamaioasa, Hamburg, Otonel, Cotnari, Hibrid etc.
Ciorchinii de struguri se clatesc in apa rece si se lasa sa se zvante. Se aleg numai boabele sanatoase, iar cele crapate si mucegaite se inlatura. Apoi boabele de struguri se zdrobesc cu zdrobitorul si se pun in vase emailate sau in borcane mari de sticla pentru 4-5 zile la macerat, dupa care se trage mustul cu furtunul, se strecoara prin tifon si se toarna in damigene. Restul (boasca) se stoarce, presandu-se bine ca sa se stoarca tot mustul, care se pune tot in damigene. In caz ca strugurii nu sunt destul de dulci se pot adauca o suta de grame de zaHar la un litru de must, care se dizolva in musrul cald. Damigenele nu se umplu complet ci pana la 20 de centimetri sub dop. Se astupa ermetic cu un dop perforat prin orificiul caruia se introduce un capat de furtun, iar celalalt capat se introduce intr-un borcan sau intr-o sticla cu apa.
Damigeana cu must se lasa intr-un loc cu temperatura de 18-20 de grade Celsius, pana se termina fermentarea mustului. Apoi se scoate furtunul, se completeaza golul din damigeana cu vinul din alta damigeana de rezerva. Dupa 6-8 zile cand nu se mai observa nici o fermentare iar vinul s-a limpezit se astupa damigeana ermetic cu un dop.
Pritocirea
Dupa cateva saptamani se poate trage vinul de pe drojdie in alta damigeana astfel: capatul furtunului se leaga cu o nuia de 20-30 de centimetri lungime, in asa fel ca nuiaua sa depaseasca cu 5-6 centimetri capatul furtunului si se introduce in damigeana, la fund, cu grija ca sa nu se tulbure vinul. Pe la capatul celalalt al furtunului se trage vinul intr-un vas sau in alta damigeana, dar fara sa curga de sus ci aproape de fund. Vinul preparat astfel poate fi consumat imediat dupa ce s-a limpezit si s-a tras de pe drojdie, dar vafi mai bun si mai concentrat, dsaca sta cateva luni sau cativa ani. Pentru ca vinul sa tina mai mult trebuie sa se faca cel putin trei pritociri, dintre care a doua in decembrie si a treia in luna martie, dupa care se poate trage vinul in sticle, se astupa cu dopuri de pluta inmuiate in apa calda, apoi se smolesc sau se parafineaza si se aseaza culcate in pivnita sau in alte locuri reci si intunecoase.