De cum intri din Valcău de Sus in satul Preoteasa, timpul parcă are alte valenţe. Nu s-a oprit in loc, dar nici nu se scurge cu viteză ameţitoare. Are lentoarea lui. Totul parcă se mişcă cu incetinitorul. Aşezarea de pe defileul Barcăului găzduieşte vreo 900 de suflete. Populaţia nu-i imbătranită pentru că dezţelenirea, sau altfel spus dezrădăcinarea de obarşie aproape că nu-i cunoscută de localnici. Tinerii nu-s ahtiaţi după căpşunii din Spania, nici după şantierele italiene. Se mulţumesc cu pămantul lor argilos şi cu animalele din bătătură. Ştefan Gui are patru capete de bovine. Toate cu lapte. Mai vinde in sat produsul, mai face branză şi iese cu ea la targurile din Valcău de Jos ori Sig, pentru că in sat nu este şi nici n-a fost de cand e lumea centru de colectare a laptelui. Hotarul Preotesei arată ca o tablă de şah. Sute de parcele se imprăştie pe Muncel, ori pe Coasta Dracului, ori pe Hribărie, toate de un verde crud, ori galben argilos, toate scormonite pentru a adăposti sămanţa. Despre asociaţie agricolă nu poate fi vorba pentru că nu-i ce asocia.Dar nici metru pătrat de pamant nelucrat nu găseşti. Colectivul n-a trecut pe aici aşa că simţul proprietăţii are parcă rădăcini mai adanci ca in alte locuri.
Cel mai scump pămant
Urc pe Barcău in sus in compania primarului de Valcău, Ioan Roşan. Casele se inşiruie pe malul stang al raului ca o salbă de mărgele. In dreapta drumul pietruit cu bani din bugetul local. Ii spun edilului că mă incantă zona şi aş vrea să-mi cumpăr aici o casă. Primarul Roşan mă asigură că n-am nici o şansă. In Preoteasa nu există casă pustie nici casă de vanzare. Pentru localnici aici este centrul Pămantului. Nici terenuri de vanzare nu găseşti, imi spune primarul. Dacă totuşi cineva se incumetă din motive de stamtorare să-şi instrăineze pămantul, preţul metrului pătrat este cat cel al metrului pătrat de teren din Bucureşti. Din cate işi aduce aminte Ioan Roşan, in Preoteasa nu s-a tranzac-ţionat teren de vreo şapte ani. Oamenii sunt prea legaţi de glie şi aceste legături sunt indestructibile din generaţie in generaţie. Zona este propice cultivării cartofului. Grau nu se seamănă pentru că nu apucă să se coacă. Ceva porumb timpuriu şi ceva orz impestriţează hotarul satului. Livezile de măr şi mai ales de prun se intind ca o junglă prin grădini, pe dealuri, şi chiar pe marginea Barcăului. Pălinca de prune este ieftină aici (10 lei litrul) de aceea producătorii preferă să iasă cu ea in ţară. E o sursă de venit şi asta.
Se caută morar
La moara cu piatră a lui Brisc nu se mai macină. Morarul Pavel a murit şi nimeni nu i-a furat meseria. Moara de apă de pe Barcău măcina orz şi porumb pentru săteni. Porumb pentru mămăligă, porumb pentru animale şi orz pentru pălincă. Floarea Brisc, stăpana morii ne spunea că a dat sfară-n ţară că are nevoie de morar pentru moară de apă, dar n-a primit nici o ofertă. Ce-i drept mai există o moară in Preoteasa, tot pe raul Barcău. E funcţională, insă e de capacitate mică şi nu poate face faţă cantităţilor de bucate aduse pentru măciniş. Oamenii sunt răbdători şi se inscriu pe listă pentru randul la moară. Painea o cumpără de la magazinul din sat ori de la ABC-ul lui Ghilea. Banii mai vin din vanzarea unui viţel, din vanzarea fructelor cand e sezonul. Pensionari sunt foarte puţini in sat; odată pentru că localnicii nu s-au lăsat duşi de valul indus-trializării socialiste şi apoi nici CAP n-a fost in Preoteasa Aşa că trudesc pană femeia cu coasa-n spinare le face semn cu mana.

Post Views: 89