Premierul Cioloş, despre cum i-a fost sădită in suflet la Pericei credinţa in Dumnezeu
Primul ministru Dacian Cioloş a vorbit la Radio România Actualităţi despre credinţa sa şi despre cum mergea el la biserica din satul Pericei. Asta în contextul în care realizatorul interviului l-a întrebat despre acuzele ce i se aduc cum că nu ar fi jurat pe Biblie când a depus jurământul de investire.
“Şiţi, treaba asta cu credinţa… Eu sunt creştin ortodox, dincolo de faptul că m-am botezat şi m-am căsătorit în biserica din satul unde am crescut, în judeţul Sălaj, bunica m-a învăţat să mă rog şi rugăciunile astea m-au ajutat foarte mult în decursul vieţii, dar sunt lucruri de care nu vreau să fac tapaj. Pentru mine, o credinţă adevărată e credinţa pe care o duci în suflet şi pe care o duci în inimă şi e cea care îţi dă speranţe şi te ţine vertical, nu cea pe care o afişezi atunci când ai un interes să te vadă lumea. Sigur, aici fiecare poate să creadă ce vrea. stop_coloana Eu aş zice aşa: e suficient să întrebaţi preotul din Pericei, din judeţul Sălaj, cât de credincios sunt, să îl întrebaţi pe părintele stareţ de la Mănăstirea din Putna cât de credincios sunt sau, eu ştiu, pe părintele arhimandrit de la Mănăstirea Dumbrava de lângă Ocna Mureş cât de credincios sunt ş.a.m.d. Şi în rest eu ştiu ce port în suflet şi asta mi-e suficient, indiferent de ce spune unul sau altul”, a spus Cioloş.
