In cadrul sedintei care a avut loc ieri la Prefectura, Ionel Ciunt, prefectul judetului Salaj, le-a cerut primarilor sa aplice prevederile legii 75/1994 si ale HG 1157/2001, cu privire la obligativitatea arborarii drapelului national la sediul primariilor. Potrivit acestor legi, drapelul Romaniei se arboreaza in mod permanent pe edificiile si in sediile autoritatilor si institutiilor publice. De asemenea, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa inalte steagul Romaniei si in interiorul cladirilor, mai exact in birourile persoanelor din conducerea institutiilor sau in salile de protocol si festivitati. Mai mult, prefectul judetului a anuntat ca reprezentantii Institutiei Prefectului care vor efectua deplasari pe teren in localitatile salajene, vor urmari si respectarea acestor doua acte normative.
Prefectul Ionel Ciunt vrea tricolorul pe toate primariile
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...