USL Salaj rezista

Din perspectiva PNL Salaj, nu se intrevede nici o ruptura in alianta USL Salaj, in pofida discutiilor de la nivel national dintre PNL si PSD, care prevestesc un „divort” intre acestea. Deputatul PNL Salaj, Mirel Talos, spune ca este prematur sa se discute despre asta si ca, daca ar fi o neintelegere aceasta ar veni de la lipsa unei comunicari mai bune de la nivel central.
In baza discutiilor si nemultumirilor afisate de Crin Antonescu in ultima vreme, in special provocate de numirea la DNA a Laurei Codruta Kovesi, se discuta de un posibil „divort” intre cele doua partide partenere care formeaza alinata USL. Mirel Talos a declarat ieri pentru Graiul Salajului ca de relatia dintre Antonescu si Ponta depinde in cea mai mare masura unitatea USL. „Luata de jos in sus, USL este o alianta solida si nu exista rupturi la nivelul judetului”, ne-a spus Talos. PNL Salaj il sustine pe Crin Antonescu, dar cu toate acestea nemultumirile lui Crin fata de Ponta nu sunt asimilate de PNL Salaj. „Intra-devar, PNL Salaj este solidar cu Crin Antonescu. Consider ca daca comunicarea ar fi mai buna atunci nici Victor Ponta nu ar lua decizii cu care PNL sa nu fie in intregime de acord, iar Antonescu nu ar avea la ce sa isi manifeste nemultumirea. In ceea ce priveste relatia dintre PNL Salaj si PSD Salaj, aceasta este in parametrii normali”, ne-a declarat deputatul PNL Salaj.
In trecut, PNL Salaj a fost „faultat” de PSD in ceea ce priveste numirile de functii. De exemplu, anul trecut in mai PNL a pierdut functia de prefect in favoarea celor de la PSD, iar organizatiei PNL Salaj i s-a promis atunci un post de secretar de stat pe care pana la urma nu l-au mai obtinut. In acest context, l-am intrebat pe Mirel Talos daca s-au mai intamplat astfel de situatii jenante si daca au pus in pericol alianta USL Salaj. „Daca atunci nu s-a dezvoltat o situatie de criza, altele oricum nu au mai existat si colaborarea PNL Salaj cu PSD Salaj a ramas si este in parametrii obisnuiti”, ne-a asigurat Mirel Talos.