Dragi cititori, credincioșii catolici celebrează la câteva săptămâni după Rusalii, în acest an pe 16 iunie, Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Iisus. Această sărbătoare este o devoțiune de-o solemnitate inedită, menită să ne ajute la descoperirea adevăratei imagini a lui Dumnezeu și a profundei semnificații a vieții.

Din punct de vedere biblic, inima are cel mai nobil rol în viața noastră, ea este sinteza întregii existențe; dar, și din punct de vedere științific, rolul inimii este vital în menținerea vieții.

Preasfânta Inimă a lui Iisus este calea către centrul Cetății, către bucuria abisală și fericirea deplină. Prin această perspectivă absolută, care depășește orizontul rațiunii noastre, ni se revelează lumea în tot ceea ce are ea mai profund, mai iradiant și ascensional.

Sărbătoarea Sfintei Inimi își are originea în străpungerea de către soldatul roman a coastei lui Iisus răstignit pe Cruce. Din această rană au țâșnit sânge și apă, semn al iubirii milostive a lui Dumnezeu și icoană a mistuirii totale de sine. Cel care vrea să dăruiască iubire trebuie să o accepte, la rându-i, ca pe un dar. Omul este o succesiune de fântâni și izvoare în care se oglindește cerul, dar pentru a deveni cu adevărat rodnic, trebuie să se adape din izvorul credinței în Iisus Cristos, din Preasfânta Inimă a lui Iisus, din care curge mereu iubirea lui Dumnezeu.

În tradiția Bisericii Catolice, este cunoscut faptul că însuși Mântuitorul și-a arătat dorința de a institui o sărbătoare în cinstea Inimii Sale, prin revelațiile oferite sfintei Maria-Margareta Alacoque. Această călugăriță franceză a fost canonizată de către biserică la data de 13 mai, în anul 1920.

Printre descoperirile făcute de Iisus Cristos sfintei Maria-Margareta (evenimente cercetate îndelung de biserică și recunoscute ulterior, datorită minunilor ce s-au succedat), Mântuitorul face o promisiune specială întregii omeniri:

“Din belșugul îndurării Inimii mele, îți promit că atotputernica mea iubire va dărui tuturor acelora ce se vor împărtăși consecutiv nouă prime vineri ale lunii, harul penitenței finale, prin care aceștia nu vor muri în dizgrația mea și lipsiți de sacramente, ci vor afla [în Inima Preasfântă] refugiu sigur în ultimul moment al vieții.”

Dragilor, un sfânt spunea că un ortodox trebuie să fie un bun catolic și un bun catolic trebuie să fie un bun ortodox. Este benefic pentru noi să ne îmbogățim cu tot tezaurul spiritual și cultural cuprins atât în cultul ortodox, cât și în cel catolic și să nu ne poticnim în literă. Să transformăm litera în duh și să nu dialogam formal cu expresia, ci să ne concentrăm pe substanță și conținut, care sunt aceleași.

Viețile noastre sunt construite dintr-un florilegiu de alegeri conștiente și mai puțin conștiente, iar acestea sunt un exercițiu al libertății noastre. Ne aflăm adesea înaintea unor mari mistere de credință și ne confruntăm cu dificultatea alegerii, lovindu-ne constant de îndoieli și angoase. Și totuși, printre toate filosofiile și ideologiile lumii, Cristos rămâne unica lămurire, singurul răspuns la toate misterele existenței, excepționala permanență.

Într-o lume peste care domnește teama și efemerul, să ne lăsăm măcar o clipă cutremurați înaintea acestor dezvăluiri, înaintea acestor mari mistere de credință, închipuite sau alienate pentru mulți, pline de impuls incandescent și speranță pentru alții.

Să ne lăsăm privirile, șterse și îmbătrânite de întrebuințarea zilnică a unor perspective decolorate, să se încărce de noi îndemnuri în căutarea zorilor de bine.

Pe cerul vieții noastre și-n inima lumii seculare, Preasfânta Inima a lui Iisus continuă să scrie chemări, în fiecare an, în fiecare clipă.

”Când haloul bucuriei credinței ori doar amintirea ei devin mai puternice decât înnegurarea zilelor, ai descoperit mărgăritarul de preț în comparație cu care toate cele de aici sunt nimicuri.” (Nicolae Turcan)

Tot binele!

Post Views: 270