Biserica Ortodoxa Romana (BOR) a randuit pentru joi Lasatul Secului pentru inceputul postului Sfintei Marii, perioada dinaintea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, fiind considerat la fel de sever ca postul Pastilor, dar mult mai scurt, de numai doua saptamani, potrivit BOR. Postul Adormirii Maicii Domnului dureaza intre 1 si 15 august.
Pentru credinciosii care respecta toate canoanele bisericesti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Invierii Domnului. Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare luni, miercuri si vineri, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Marti si joi se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se pot consuma untdelemn si vin.
In 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc in special rugaciuni catre Maica Domnului, precum cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Postul Santamariei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu care, inainte de Adormire, a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.