Postul Mare

”Omul degenerează când își satisface complet poftele. Astfel, jertfa pare o condiție necesară vieții.” (Ioan Suciu)

Dragi cititori, calendarul ortodox și greco-catolic semnalează astăzi începutul Postului Paștelui, supranumit și Postul Mare, cunoscut în vechime sub numele de Quadragesima, adică Patruzecime. Postul Mare se va derula în perioada 18 martie – 4 mai, precedând Sărbătoarea Învierii Domnului din 5 mai.

Etimologic, postul este definit ca o perioadă de timp care precede o sărbătoare și se referă la abținerea totală de la băuturi sau mâncăruri, pentru o perioadă de timp, practică întâlnită la multe religii ale lumii. Dar, dacă este să-i căutăm esența și rostul, postul își are originile sacre în Grădina Edenului, atunci când Dumnezeu le-a cerut lui Adam și Evei să nu mănânce din fructul oprit, căci asta le va aduce moartea.

De-a lungul istoriei, postul a avut un impact deosebit asupra vieții, fiind nelipsit din trăirile firești ale eroilor Vechiului Testament și ale poporului israelian. În Noul Testament, în multe locuri Mântuitorul Iisus Christos recomandă postul ca un mijloc de îndreptare, de elevație spirituală și de convertire. Cei mai mari corifei ai virtuților recomandă postul ca fiind ”cel mai bun dascăl”, ”leac pentru rană”, ”armă împotriva viciilor”, ”talisman al sufletului” și ”exercițiu pentru atleți”.

Așadar, această disciplină spirituală nu este o inovație, dar a fost tratată cu superficialitate de oamenii din ultimele decenii. Ea și-a pierdut semnificația pentru că oamenii și-au pierdut ancorele spirituale.

Dragilor, postul este important, dar și mai important este să postim cu discernământ, altminteri putem smulge tot binele pe care vrem să-l dobândim și nu facem decât să aprofundăm maladiile lăuntrice. Postul trebuie să fie, în esență, un mijloc de a ne cunoaște pe noi înșine și o punte care să ne pregătească pentru întâlnirea cu Mântuitorul. Postul trebuie să fie un plonjon în conștiință. Numai guvernat de aceste postulate transcendente, postul capătă sens și conținut și devine o amprentă izbăvitoare. Din păcate, vremurile noastre iubesc mai mult imaginea decât lucrul în sine și aparența, mai mult decât esența.

În spațiul teluric, sunt învingători cei care râvnesc și agonisesc, în schimb, în lumea spirituală, campioni sunt cei care se dezbracă de dorințe și de ego. Acest capital de renunțări la sine, dacă-l împletim cu logica divină, devine merinde pentru zilele negre, pentru zile de încercare și lipsuri. Oameni buni, să tânjim după aceste cuceriri, aparent banale, dar care ne pun în slujba permanențelor.

Dacă mai zăbovește în noi un uitat și prigonit simțământ creștinesc, să nu lăsăm să se stingă și să profităm de această perioadă a postului pentru a medita asupra Patimilor Mântuitorului, de acolo pornește toată înțelegerea, toată știința, toată cultura sufletului. Să ne deschidem inima înaintea acestor fântâni de viață și să ne lăsăm atinși de fiorii revelației.