Pompierii sălăjeni caută de aseară un bărbat dispărut în apele lacului Vârșolț. Operațiunea a fost întreruptă peste noapte și reluată la primele ore ale dimineții. În ajutor au fost solicitate și echipe de scafandri, formate din cadre de la ISU Maramureș și ISU Hunedoara.

Mirecuri seara, în jurul orei 20.40, Secția de pompieri Simleu Silvaniei și Detașamentul Zalău au fost solicitați să intervină pentru a căuta o persoană posibil înecată în lacul Vârșolț, în zona rulotelor. Din informațiile primite de la martori, un bărbat de aproximativ 40 de ani a intrat în apă și nu a mai ieșit.

A fost lansată pe apă barca cu sonar și a început misiunea de căutare a persoanei dispărute, dar fără rezultat. După mai multe ore, operațiunea a fost suspendată pe parcursul nopții, fiind reluată azi dimineață.