Sindicatul Europol: Nu ne vom mulțumi cu aceste firimituri!
Începând cu data de 14 septembrie, polițiștii vor primi în plus la salarii sume brute cuprinse între 200 și 350 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 120-200 lei în mână.
Suma este considerată derizorie de către sindicaliști, care țin să precizeze că nici măcar nu este vorba despre o majorare salarială, ci plata parțială a unei restanțe salariale pe care Guvernul trebuia să o aplice în urmă cu doi ani.
Aceștia acuză guvernanții că au împărțit bugetarii în două categorii: “șmecheri și fraieri de sacrificiu”, adăugând că, în cazul polițiștilor, “salariile sunt înghețate de doi ani, sporurile salariale sunt raportate în continuare la anul de referință 2009, adică în urmă cu 13 ani, iar prețurile la carburant, energie sau alimentele de bază au explodat în numai câteva luni”.
“Guvernul nu a arătat vreo formă de respect pentru polițiști”
Sindicatul Europol anunță că polițiștii vor continua protestele, nemulțumiți de soluția găsită de guvernanți.
“Nu ne vom mulțumi cu aceste firimituri întrucât polițiștii au cerut doar acordarea drepturilor restante, nu majorări salariale, iar Guvernul nu a demonstrat vreo formă de respect pentru această categorie socio-profesională, așa cum s-a întâmplat în state din Uniunea Europeană, precum Ungaria, care în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina a majorat salariile polițiștilor și militarilor”, au anunțat sindicaliștii.
De altfel, polițiștii din toată țara sunt rugați să transmită Sindicatului Europol idei cu privire la modalități alternative de protest.
“Guvernul României va trebui să înțeleagă pentru totdeauna importanța pe care angajații din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională (polițiști, polițiști de penitenciare, jandarmi, pompieri și militari) îl au în societate iar politicienii vor trebui să renunțe la manipularea perfidă conform căreia polițiștii sunt mai bine plătiți comparativ cu angajații din sistemul privat și să recurgă la plata drepturilor salariale restante, conform legii”, spun sindicaliștii.