Vehiculele abandonate și cele ”fără stăpân” au intrat în atenția polițiștilor locali, astfel că, în perioada următoare, se va încerca eliberarea și curățarea domeniului public și privat al municipiului prin demersuri care vor convinge proprietarii indiferenți față de propriile lor bunuri și față de spațiul public.
Poliția Locală Zalău a lansat public rugămintea către proprietarii vehiculelor ”uitate” prin parcări, trotuare sau spații verzi să și le mute deoarece vor fi identificați, somați și, în caz de neconformare, vor fi sancționați. Amenzile aplicate proprietarilor de mașini care nu și le vor muta fie la fier vechi, fie în alte spații decât domeniul public sau privat al orașului, fie pe locuri de parcare închiriate conform legii, vor fi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.
”În această perioadă, Poliția Locală Zalău desfășoară acțiuni de identificare a vehiculelor fără stăpân sau adandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Zalău și de identificare a proprietarilor acestor vehicule, efectuând demersuri pentru eliberarea domeniului public. Această acțiune se face în baza prevederilor Legii 155/2010, Legea Poliției Locale. În domeniul circulatiei pe drumurule publice, Poliția Locală, conform art. 7, lit. l) “aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, se arată în comunicatul Poliției Locale Zalău.
Reprezentanții PLZ explică cetățenilor și care vehicule vor face obiectul acțiunii de curățenie a spațiilor din domeniul public și privat.
”Vehiculul fără stăpân este vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.
Vehicul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice”.
Dacă ai văzut o mașină abandonată, sună la poliție
Locuitorii municipiului pot veni în sprijinul polițiștilor locali în demersul lor de a identifica proprietarii mașinilor abandonate, mașini care, de multe ori, ocupă abuziv chiar și locurile de parcare atât de necesare în fiecare cartier. Dacă aveți în zona în care locuiți mașini fără stăpân sau abandonate, nu exitați să apelați dispeceratul Poliției Locale la numerele 0260610178 sau 0734777801. O altă modalitate de sesizare este trimițând un e-mail la adresa politialozalazlau@gmail.com.
”Poliția Locală poate fi sesizată la orice oră. Este important să menționați locația unde se află autovehiculul și, eventual, date ale proprietarului (nume, adresă, etc)”, transmit autoritățile.
Noi locuri de parcare în fiecare an, dar tot insuficiente
În fiecare an, în Zalău, s-au creat noi locuri de parcare, atât parcări de reședință, cât și parcări publice cu plată. Chiar dacă există în acest moment peste șapte mii de locuri de parcare, în fiecare cartier sunt trotuare, străzi sau spații verzi ocupate de mașinile parcate neregulamentar, uneori din cauza locurilor insuficiente, alte ori din cauza lipsei de bun simț.
Una dintre soluțiile la îndemâna autorităților locale va fi ridicarea mașinilor, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care le conferă acest drept. Astfel, după intrarea în vigoare a proiectului, va fi introdusă în legislaţie obligaţia conducătorilor auto de a nu ocupa domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. Dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.
În acest moment, în municipiu există 7.147 de locuri de parcare, din care 4.672 sunt parcări de reședință, 2.458 sunt parcări cu plată, patru locuri sunt publice fără plată, iar alte 13 sunt destinate Centrului de Informare Turistică (11 locuri pentru autoturisme și două pentru autocare), potrivit datelor furnizate de reprezentanții Primăriei Zalău.
In Dumbrava I, langa centrul de sange, deasupra gradinitei, niciun garaj nu are masina parcata inauntru. Sunt magazii. Iar masinile sunt parcate in fata garajului, asa incat ocupa doua locuri de parcare.