Situatiile in care un politist poate intra in locuinta noastra fara voie si uneori folosind forta, sunt prevazute intr-un document care a primit vineri, 25 octombrie, semnatura presedintelui Klaus Iohannis.
Astfel, oamenii legii pot intra si acum in locuintele noastre, in cazul savarsirii unei infractiuni, al urmaririi unor infractori ori al unei actiuri teroriste, caci legea le permite.
Este vorba despre Legea nr. 192/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul ordinii si sigurantei publice, care se va aplica la 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Publicarea documentului se va face in curand, in conditiile in care acesta a fost promulgat deja.
Legea prevede ca un politist va avea dreptul sa intre in orice mod intr-o locuinta ori un spatiu delimitat detinut de o persoana sau o firma, chiar si fara acordul reprezentantului legal sau a proprietarului, pentru: a salva viata sau integritatea corporala a unei persoane, daca exista indicii ca in acel spatiu este o persoana aflata in pericol; a prinde autorul unei infractiuni flagrante, comisa prin folosirea unei arme ori substante explozive, narcotice sau paralizante, prin violenta, ori de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita, daca exista indicii ca acesta se afla in acel spatiu; a preveni raspandirea unei epidemii, daca exista indicii ca in acel spatiu este o persoana decedata; a prinde autorul unor acte de terorism, daca exista indicii ca acesta se afla in acel spatiu.
Legea mai prevede ca politistii au dreptul sa utilizeze forta, dar si mijloacele din dotare, atunci cand o persoana se opune legitimarii sau controlului corporal. Acestea erau atributiile jandarmilor.
"Politistul este indreptatit sa utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substante iritant-lacrimogene si/sau paralizante, caini de serviciu, scuturi de protectie, casti cu vizor, dispozitive cu electrosocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum si alte mijloace de imobilizare care nu pun in pericol viata sau nu produc o vatamare corporala grava, in scopul impiedicarii sau neutralizarii actiunilor violente ale persoanei, atunci cand aceasta intentioneaza sa savarseasca sau savarseste actiuni violente cu obiecte, dispozitive, substante sau animale ce pot pune in pericol viata, sanatatea ori integritatea corporala a persoanelor".