iulie 2, 2026

Ploi torențiale și furtuni până vineri dimineață

1

Locuitorii județului Sălaj sunt avertizați să se pregătească pentru un episod de vreme severă, caracterizat prin ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Potrivit grupului Severe Weather Alert – Sălaj, a fost emis un avertisment de Nivel 2 pentru instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, valabil în intervalul 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 06:00.

Conform prognozei, în întreg județul sunt așteptate averse torențiale care vor acumula, pe arii extinse, 25–35 l/mp, iar local și pe suprafețe restrânse se pot înregistra 40–55 l/mp, izolat chiar mai mult. Fenomenele vor fi însoțite de descărcări electrice, rafale de vânt de 40–55 km/h și, izolat, căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametre de până la 3 centimetri.

Meteorologii amatori estimează că furtunile se vor forma inițial în zona Munților Apuseni, urmând să se deplaseze lent către Munții Meseș și Plopiș, iar ulterior să afecteze și restul județului. La început vor apărea sub forma unor celule convective izolate, care ulterior se pot organiza în sisteme multicelulare.

Principalul risc îl reprezintă cantitățile importante de precipitații, care pot provoca local acumulări de apă, scurgeri rapide pe versanți și, izolat, inundații. Cele mai mari șanse pentru astfel de fenomene sunt în zona Munților Meseș și Plopiș și în localitățile din apropierea acestora.

Gradul estimativ de realizare al prognozei este de 70%.

Avertizarea este emisă de grupul Severe Weather Alert – Sălaj și nu are caracter oficial. Singura instituție abilitată să emită avertizări meteorologice oficiale pentru fenomene periculoase este Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *