Mobilitate descendentă
Ziua bună, dragi cititori!
Societatea în care trăim sugerează în nenumărate moduri că sensul de mers este în sus. A ajunge în vârf, a păși în lumina reflectoarelor, a depăși recordul – asta atrage atenția cel mai mult, ne face să ajungem pe prima pagină a ziarelor și ne răsplătește cu bani și faimă. Este bine să fim oameni tenace și luptători, dornici de excelență, dar să fim atenți la felul în care parcurgem aceste trasee ale vieții și la configurația obiectivului.
Cea mai mare tragedie în viață nu este atât eșecul, cât mai degrabă urcatul pe scara succesului și descoperirea faptului că acesta este lipit de peretele greșit. Faimosul cântăreț și compozitor american, Bob Dylan, spunea cu regret: ”Afli când ajungi sus că ești la fund”.
Calea pe care o propune Mântuitorul Iisus Christos este fundamental diferită. Nu este calea mobilității ascendente, ci a mobilității descendente. Înseamnă a merge până la capătul de jos, a sta la margine și a alege ultimul loc. Adevărata mărire vine din smerenie. Smerenia înseamnă deschidere, receptivitate, realism, simplitate și încredere. Ea este opusul importanței de sine. Orgoliul își dorește onoruri și elogii pentru a se asigura ca este o persoană valoroasă, dar elogiile și admirația nu sunt niciodată suficiente ci, dimpotrivă, te împing într-un abis din care va fi foarte greu de ieșit. Smerenia nu presupune negarea calităților cu care ești înzestrat, ci acceptarea faptului că toate acestea sunt un dar de la Dumnezeu. ”Ultimul loc”, trăit sub această formă, devine, paradoxal, primul.
”Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.”(Marcu, 9-35)
Vă invit la reflecție!
(Henri J.M. Nouwen, Pâine pentru drum)
