Peste 500 de posturi vacante in domeniul hotelier sunt disponibile in Italia, prin reteaua Eures, pentru romanii aflati in cautarea unui loc de munca, aplicantii trebuind sa cunoasca limba italiana si sa aiba experienta in domeniu de cel putin un an, informeaza Agentia Nationala de Ocupare.
Potrivit Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM), in total sunt oferite 530 de locuri de munca vacante in domeniul hotelier, din care 160 pentru ospatari, 150 pentru cameriste, 90 pentru spalatori de vase, cate 35 pentru personal receptie si personal pentru intretinere, 25 pentru portari, 20 pentru bucatari sau ajutor de bucatar si 15 pentru hamali.
Locurile de munca sunt oferite de Grand Hotel Service din regiunea Veneto si sunt remunerate cu salarii cuprinse intre 700 si 1.000 de euro.
Astfel, un receptionist poate primi cel putin 800 de euro net pe luna si cel mult 1.000 de euro, un ospatar poate primi intre 750 si 1.000 de euro, personalul de intretinere va avea 800 de euro lunar, o camerista sau un spalator de vase intre 800 si 900 de euro, iar un bucatar sau ajutor bucatari de la 800 la 1.000 de euro.
Potrivit ANOFM, angajatorul poate asigura, daca se doreste, cazare si masa la locul de munca, servicii pentru care angajatul ar trebui sa plateasca lunar aproximativ 150 de euro.
Locurile de munca pot fi accesate de persoane care cunosc limba italiana si care au mai lucrat in domeniul hotelier cel putin un an.Cunostintele de limba engleza sau germana constituie un avantaj pentru solicitanti.
Pentru detalii suplimentare, solicitantii se pot adresa la consilierul Eures din cadrul Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca din judetul de domiciliu, unde vor depune un CV in limba italiana.