Zeci de corturi şi construcţii ilegale sunt amplasate, an de an, pe malul lacului Varşolţ. „Proprietarii” colibelor reinventează legea pescuitului şi a protecţiei mediului.
La adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj au ajuns mai multe sesizări din partea pescarilor sportivi şi a cetăţenilor legat de aşa numiţii pescari „băştinaşi”, care işi construiesc colibe şi işi marchează teritoriul după bunul plac pe marginea lacului Varşolţ şi nu le permit celorlalţi pescari să-şi instaleze şi ei undiţele pe malul lacului. Prefectul judeţului, Alexandru Vegh, s-a deplasat joi la faţa locului, impreună cu primarii comunelor Crasna, Varşolţ şi Pericei, cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, ai Asociaţiei Judeţene a Vanătorilor şi Pescarilor Sportivi şi ai Apelor Romane, insoţiţi de jandarmi, şi au găsit zeci de construcţii ilegale pe marginea lacului. „Am constatat că pescarii aşa-zişi băştinaşi nu respectă nici legislaţia in domeniul protecţiei mediului şi nici a pescuitului sportiv. Există documente care interzic pescuitul in anumite locuri, precum este acesta – intre dig şi luciul apei, precum şi planşe care ii avertizează in acest sens, dar ei le ignoră. Mai mult, şi-au realizat construcţii ilegale, mijloace de transport amplasate intre luciul apei şi dig, unde este interzis prin lege amplasarea lor. Oamenii nu au grup sanitar, nu au apă unde să se spele. In zona lacului e o mi-zerie şi o imagine de neinchipuit pentru cei care nu cunosc zona. Au fost puse bariere in zonele respective, insă a doua zi sunt tăiate cu flexul. Luni au termen pentru eliberarea zonei, iar in caz contrar vor fi ridicaţi cu forţa de jandarmi. Pescarii au posibilitatea instalării de rulote şi corturi inafara ariei de siguranţă, dar şi acolo sunt proprietăţi private”, a explicat prefectul cum unii pescari amatori trăiesc după „legile junglei” in zona lacului de acumulare de unde zălăuanii şi şimleuanii beau apă. La asta se adaugă faptul că acei pescari „băştinaşi” s-au aşezat la marginea lacului deşi se dă startul la pescuit doar in data de 2 iunie.
Va fi amenajat un camping
Prefectul a menţionat că există o lege care spune că un pescar nu poate pleca de la pescuit cu mai mult de cinci kilograme de peşte pe persoană, pescuitul se face pe un stand de 10 metri, iar peştii mai mari de 10 kilograme se eliberează, sugerand că aceasta nu este respectată. Vegh a amenţionat că deocamdată nu-i poate sancţiona pe acei pescari, ci doar să elibereze zona, ca apoi să fie ecologizată. Pentru a evita astfel de abuzuri, autorităţile locale au anunţat că intenţionează să amenajeze un camping langă drumul judeţean, unde pescarii să-şi poată amplasa corturile. „Nu am nimic cu pescarii sportivi care pescuiesc in condiţiile legii, dar aşa nu se poate. Ieri (joi, n.r.) am primit un telefon de la un domn care imi spunea că aşa se intamplă de 15 ani”, a incheiat Vegh.